5 noiembrie 2024

Un producator bacauan si-a deschis show-room in Franta

Se poate si invers. Pe francezi ii primim cu drag in Romania, ii asteptam sa investeasca, dar, de data aceasta, sensul a fost invers. La sfârsitul lunii trecute, societatea Ecokit Bacau, producator de constructii pe structura de lemn, a inaugurat un show-room in apropierea orasului francez Montelimar, la jumatatea distantei dintre Lyon si Marsilia.

Ecokit Bacau, producator cu o vasta experienta in domeniul constructiilor pe structura de lemn, si care activeaza de ani buni pe piata franceza, a decis sa-si schimbe strategia comerciala si sa vânda produsele sale direct catre consumatorul final, eliminând, astfel, lantul de intermediari si oferind preturi competitive.



In acest scop, anul trecut, a fost creata societatea Ecokit Franta – firma sora in care Ecokit Bacau este actionar majoritar. La inceputul acestui an, s-a decis inchirierea unui spatiu de aproximativ 350 de metri patrati, care a fost amenajat pentru a putea expune machete, mostre si esantioane reprezentative pentru activitatea societatii. In show-room, sunt expuse atât produsele ECOKIT, cât si ale colaboratorilor sai, toti din Bacau si Onesti, si care realizeaza scari de interior, balustrade din inox, mobilier de bucatarie, etc.

Pe 27 septembrie, o parte din staful Ecokit a participat la inaugurarea oficiala a show-room-ului, la care au fost invitate peste 200 de persoane de pe intreg cuprinsul Frantei si Elvetiei. Conform noi sale strategii comerciale, Ecokit va vinde casele la cheie, pe intreg teritoriul francez, in mod direct, in fiecare judet fiind secondati de un reprezentant comercial atent selectionat.
«Ca dovada a interesului pentru produsele noastre, la aceasta lansare au fost prezenti si aproximativ 50 de agenti comerciali, Ecokit semnând cu 35 dintre ei contracte de reprezentare exclusiva, acoperind in acest fel peste 60 la suta din teritoriul francez» – spune Costi Zarnescu, directorul societatii ECOKIT.

bacauanii cuceresc franta 2

«Aceasta etapa era necesara pentru a da greutate demersului nostru, pentru a spori increderea clientului francez in produsele ‘made in Romania’, incredere care este foarte greu de cucerit. Suntem mândri sa fim printre putinele firme românesti care au facut acest pas si sunt astfel prezente pe teritoriul francez, dar, in acelasi timp, ne-am dori foarte mult ca si cumparatorul român sa inteleaga mai bine avantajele acestui sistem constructiv si sa acorde incredere acestui produs atât de avantajos din multe puncte de vedere – economie la factura de incalzire, rapiditate in constructie, rezistenta sporita la cutremure etc.», a mai spus Costi Zarnescu.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri