Chemarea Levantului
Denumirea românească „Siria” era altădată sinonimă cu Levant, situat în ceea ce istoricii şi geografii au denumit “Cornul Abundenţei”. Când a venit în România, acum 30 de ani, Ammar Alnahhas a început să-şi găsească propriile căi de a-şi exprima sentimentele, prin pictură și sculptură. A absolvit Facultatea de Sculptură la Damasc şi a venit, după un frate şi un unchi, în România. Aici a început să picteze, pentru a-şi ostoi dorul de sculptură şi pentru că avea imagini de povestit. A fost foarte bine primit la Bucureşti, aprecierile criticii nu s-au lăsat aşteptate, iar colecţionarii şi amatorii de artă orientală au început să şi-l apropie. Modelele culturale cu tentă mesopotamică, de la confluenţa Tigrului cu Eufratul aduse de Ammar din Siria le regăsim şi în lucrările expuse la Galeriile “Alfa” din Bacău, o colecţie de imagini şi simboluri profunde, transpuse, cu meşteşug, simţire şi talent pe pânză. Ammar Alnahhas este urmaşul vechilor dervişi, aduşi cromatic în diferite ipostaze, care domină de la un capăt la altul expoziţia, amintirile copilăriei făcându-şi loc în planuri îndrăzneţe, cu perspective dramatice şi mitice.
Dar Ammar este şi un pictor român, participările la diferite tabere de creaţie, împreună cu artişti români, se observă în câteva tablouri în care artistul a descoperit culoarea, plaiurile noastre mioritice, prietenia şi, pregnant- admiraţia, frumosul şi sensibilitatea.
„Mă bucur că aţi răspuns la Chemarea Levantului, la chemarea Orientului, adresată de artistul sirian Ammar Alnahhas, poposit prima dată pe meleagurile Moldovei. Ammar Alnahhas este un artist apreciat, promovat şi iubit de artiştii români din Bucureşti, unde este deja bine cunoscut. Artist complex, sensibil la mesaj şi la culoare, plasticianul sirian are o activitate creativă bogată, o dovedesc zecile de expoziţii personale şi de grup din întreaga ţară”, a spus, la vernisaj, Dionis Octavian Puşcuţă, artist plastic, şef Muzeul de Artă.
Sunt, pe simezele de la “ALFA„, nu doi artişti, ci unul care poartă amprenta spaţiului exotic al Orientului, dar şi uşoare şi distincte influenţe din spaţiul cultural românesc.
“Despre Ammar Alnahhas se vorbeşte deja, şi s-au pronunţat apreciativ critici de arta valoroşi ai zilelor noastre. Deşi provine, prin faptul naşterii, al educaţiei şi al formării dintr-un spaţiu cultural cu totul diferit de cel occidental – artistul s-a stabilit în România la vârsta de 30 de ani – totuşi, dorinţa de a se adapta spaţiului aşa-zis de adopţie, curiozitatea specifică artistului adevărat, pe de o parte, deplina cunoaştere a meşteşugului artistic, cromatica specifică – solară, explozivă, tematica originală, pe de altă parte, pe scurt spontaneitatea şi naturaleţea artistului fac posibil ca Ammar Alnahhas să-si impună numele nu numai în pictura contemporană a ţării sale, ci chiar şi în cea româneasca”, a fost opinia exprimată în faţa publicului prezent la vernisaj de Marcela Gavrilă,
muzeograf Galeriile „Alfa”.
După ce vizitatorii au intrat în universul artistic al artistului, într-o limbă română asimilată suficient pentru a-l putea îndrăgi rapid, simpaticul sirian Ammar Alnahhas, cu o umbră de tristeţe milenară, a spus: „Mulţumesc în primul rând celor care m-au invitat în Bacau, d-lui Dionis Puşcuţă şi d-nei Carmen Poenaru. Când am primit invitaţia, m-am gândit să vin cu tablouri pe care le-am făcut în perioada de început, cu teme din Orient, dar şi în taberele unde am fost alături de prieteni artişti români, la Maldăreşti, la Sighişoara, la Câmpulung. Deşi am hotărât ca titlul expoziţiei să fie «Chemarea Levantului», îmi place foarte mult România, fiecare zonă are specificul ei, şi eu încă învăţ, învăţ să «văd», să aud, să vorbesc, să pictez, ajutat de artiştii prieteni români, dar şi lucruri legate de geografia şi istoria României. Mulţumesc Bacău, mulţumesc România!”.
Şi încă alte câteva informaţii, pe care le-am cules de pe pliantul de prezentare a expoziţiei. Ammar Alnahhas a deschis s-au a fost invitat la peste 70 de expoziţii, în Siria, România, Tunisia, Kuweit, Spania. Este deţinătorul a importante premii în Siria, lucrări ale sale făcând parte din colecţii particulare din 18 ţări. De altfel, câteva lucrări din expoziţia de la “Alfa” au fost deja reţinute de amatori de artă din Bacău.
Expoziţia este deschisă până la jumătatea lunii iunie, 2018.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.