Ionuţ Maior, în vârstă de 27 de ani, a murit, azi dimineata, in jurul orei 11.00 din cauza ranilor suferite in incendiul de la Club Colectiv.
El a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Decesul nu a fost cauzat de arsuri ci de inhalarea substanţelor toxice degajate extrem de rapid în urma combustiei materialelor inflamabile.
Tânărul a salvat, însă, viața soției sale Livia, de 23 de ani, acoperindu-i corpul cu trupul său, astfel încât flăcările l-au atins pe el. Soția sa a fost rănită doar pe mâini.
Ionuț Maior este a doua victimă din Onești care moare după incendiul de la Clubul Colectiv din București. Mihaela Vieru, în vârstă de 33 de ani, și-a pierdut viata în acel incendiu și a fost deja înmormântată miercuri.
Alți trei tineri din zona municipiului, inginerul chimist Miluță Flueraș, 25 de ani, olimpic național la Tehnologie chimică, absolvent eminent al Colegiului Tehnic din Onești, Ștefan Dan, operator imagine la un post TV, Cătălin Mocanu, 22 de ani, barman și showman, se află încă internați în spitalele bucureștene.
Ionut a fost cel de-al 35-lea decedat in urma tragediei.
Ionuţ Maior a fost membrui al asociaţiei de tineret Onestin.