8 noiembrie 2024

Un oneștean este primul miliardar din roboți software din lume

Numele IT-istului Daniel Dines va intra definitiv pe lista personalităților originare din Onești. Un proiect creat împreună cu partenerul său de afaceri, Marius Tîrcă, se spune că va fi evaluat la 7 miliarde de dolari. IT-istul – scrie Ziarul Financiar – a lucrat pentru Microsoft, dar s-a întors în România pentru a crea compania UiPath, din care deține 20%. Revista Forbes îl numește „Boss of the Bots” (Șeful roboților software).

Daniel Dines este acum cel mai bogat român și îl depășește și pe Ion Țiriac, cotat ca cel mai bogat român, cu numai 1,2 miliarde de dolari însă. Evident, Forbes i-a pus oneșteanului poza pe coperta unui număr al său.



UiPath a fost evaluată, recent, la 1,1 miliarde de dolari și are, în prezent, venituri cuprinse între 50 și 100 de milioane de dolari, iar ținta pentru anul acesta este de a depăși 200 de milioane de dolari.

UiPath – scrie Ziarul Financiar -, este o companie fondată în București de Dines și Tîrcă și specializată în dezvoltarea de roboți software care automatizează procesele de lucru din companii.

„Miracolul Oneștiului”

Daniel Dines este fiul unui inginer și al unei profesoare, care s-au întâlnit în Onești unde fuseseră repartizați după facultate. Mulți oneșteni au ajuns în acest mod în orașul în care s-au adunat oameni din toată țara și au creat o comunitate specială care l-a uimit și pe George Călinescu, în 1962, când a vizitat viitorul oraș al petrochimiei. Eterogenitatea ei i-a creat o aură specială, numit de Călinescu „Miracolul Oneștiului”. Iar comunitatea a dat multe nume importante.

Deneș nu se laudă că ar fi fost un elev sau un student eminent. Dar are sigur o inteligență nativă și un spirit anume. A fost absolvent al Facultății de Matematică-Informatică în 1997. Studiile nu l-au convins, dar exemplul unui coleg care lucra, în timpul liber, ca programator și câștiga bine la împins definitiv să învețe un limbaj de programare. Astfel a ajuns să lucreze și el efectiv în domeniu, tot în timpul liber, dar mai ales noaptea, după care a ajuns la o companie de outsourcing franțuzească. De acolo a încercat ceea ce făceau și alții, să ajungă la celebra companie Microsoft, unde erau destui programatori români.

Succesul s-a născut în Occident

A stat cinci ani în SUA, dar s-a întors în țară în anul 2005. Nu se acomodase acolo. A avut multe proiecte în plan, dar nu au fost de succes. Cu UiPath a fost însă altceva, din anul 2014. Un client, Capgemini, i-a ales pe români pentru că au găsit la UiPath cea mai bună tehnologie la acel moment. Tot în 2014 a venit la ei și Cognizant, o firmă importantă americană, cu bază mare în India. Din feedbackul acestor firme s-a dezvoltat produsul care i-a consacrat.

Prima finanțare a apărut de la Londra, de 1,6 milioane de dolari. Apoi, în aprilie 2017 s-a primit o finanțare de 30 de milioane de dolari, la o evaluare a companiei de 110 milioane dolari. Cei doi parteneri de afaceri au început să caute noi investitori, iar Fondul de investiții Accel a fost primul.

Ce a urmat e o altă poveste. Una de succes.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014