Citesc, de ceva vreme, colectia revistei ,,Gândirea” (1921-1944), in incercarea de a vedea modul in care opera dostoievskiana era receptata in România. Fireste, n-am putut/nu pot ocoli nici articolele care vizează alte teme. Lucian Blaga, Ion Barbu, Oscar Walter Cisek, Gib Mihăescu, Ovidiu Papadima, Ioan Petrovici, Ion Pillat, Adrian Maniu, V. I. Popa, Ion Marin Sadoveanu, Dumitru Staniloae, Al. O. Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu, G. M. Zamfirescu, Tudor Arghezi, Seban Cioculescu, Petre Pandrea sunt câteva dintre reperele profunzimilor spirituale ale revistei.
Nichifor Crainic, devenit director si ideolog al revistei, incepând cu anul 1928, este o personalitate ravasita de toate stihiile lumii. In el locuiesc, de-a valma, piscuri si prapastii. Ca scriitor si critic literar este omul locuit de piscuri. Este o placere sa-i asculti discursul doldora de nuante inedite si de stil fermecator. El este un zamislitor de accente care au ramas popasuri de cugetare autentica. In schimb, ca ideolog fascist, politician si rasist de extrema dreapta se inghesuie in el toate haurile posibile. In nr. 7, an XX, 1941 (pag. 337-340) al revistei, Crainic semneaza cu patos articolul ,,Aliatii lui Hitler”. Intre altele, scrie:
,,Daca anul trecut ni se luase pâna si posibilitatea (…) de a ne lupta, anul acesta ea a devenit un adevarat privilegiu acordat noua, Românilor. Caci în Europa de azi se numara pe degete popoarele carora li s-a dat onoarea de a se rândui «umar la umar» cu cea mai puternica armata din lume, care e armata lui Adolf Hitler. Iar dintre putinii favoriti, noi suntem cei dintâiu ca numar si ca sacrificii (…). Führerul german s-a inscris in istorie printre ctitorii României. El ne-a redat putinta de a lupta; prin el am sters rugina de pe arme si am suflat cenusa defaimarii de pe numele tarii”.
Atitudinea sa nu este doar rodul unei rataciri ideologice, ci si al unei predispozitii native, as zice, pentru cultivarea cultului personalitatii. In nr. 4, an IX, 1940, al revistei amintite, acceptase ca toate paginile revistei sa-i fie dedicate chiar lui insusi, la aniversarea a 50 de ani. Semneaza acolo Ion Petrovici, Lucian Blaga, V.Voiculescu, Tudor Vianu, D. Staniloae, Nicolae, mitropolitul Ardealului etc. Totul duhneste de cultul personalitatii. Nr. 6, anul XIX, 1940 al revistei ,,Gândiriea” ii este dedicat, in totalitate, Regelui.
,,Zece ani de domnie – zece trepte suitoare în gloria regala”, astfel sintetizaza redactia evenimentul. Printre semnatarii articolelor care promoveaza desantat cultul personalitatii se numara Nichifor Crainic, V.Voiculescu, Radu Gyr, episcopul Vartolomei Stanescu… Acultati: ,,Un singur drum avem, far’ de rascruce, / Si-acela, singurul, prin Tine duce / Catre pliniri ce nu pot adasta./ Pârae ce se ‘nvolbura spre mare/ Ne desrobesti din malurile-avare / Sa ne ‘ntregim în unitatea Ta”. Sunt versuri semnate de Vasile Voiculescu… Scriau Adrian Păunescu si Corneliu Vadim Tudor altfel despre Ceausescu?… N-a ratat aproape nimic Nichifor Crainic in materie de cultivare a cultului personalitatii: regele, maresalul Antonescu, Hitler, propria-i personalitate.
Cultul personalitatii in comunism n-a aparut pe un teren virgin. Unii, precum Nichifor Crainic, au avut grija sa pregateasca aceasta chemare nefireasca spre idolatrizare. Sunt fascinat de eseurile lui Crainic in care nu gasesc picurat niciun strop de otrava ideologica, de inclinatie spre inaltat aiurea statui care n-ar fi trebuit niciodata zamislite. Când vad câte prapastii s-au cuibarit in sufletul lui Nichifor Crainic, ma intreb de ce n-a fost posibil sa-l avem doar pe Nichifor Crainic al piscurilor spiritului…
