E o zi de iarna cu cer anchis, aerul e rece si umed. Mai ca tremur an haina mea de blana si abia astept sa-mi fac cumparaturile. De fapt, nici nu prea am treaba multa prin piata, si ma bucur la gandul asta. Doar un kil de fasole uscata, alba, si cateva radacini de patrunjel, telina, pastarnac… Piata e aproape goala, nu prea au venit taranii azi cu produse, e frig si o ceata tot mai insistenta face vremea cu totul si cu totul neprietenoasa… Cand credeam ca am venit degeaba, vad la o taraba doi insi care vand cam ceea ce am eu nevoie. Un baiat tanar, cam desirat, are an fata si un borcan cu muraturi… Alaturi, un om ca la vreo 55 de ani, ambracat sumar, cu o caciula jerpelita pe cap, slab si nebarbierit si vanat de frig, zambeste, aproape dureros, cand al antreb de kilul de fasole, numai patru lei, zice omul, e mai mult pomana, cand ai sti ce greu se muncesc sa le vezi asa…
Are patru pungi cu fasole alba, grasa, vreo cateva teline si vreo cativa morcovi cu pamantul uscat an doua… ai spun sa-mi dea o punga cu fasole. „Du-te, Ionele, si cantareste-le la omul acela”, i se adreseaza tanarului de langa el. Baiatul se duce, doua kile si trei sute, tata, bine, zic, le iau pe toate, si-i dau zece lei… ai mai dau trei lei pe doua teline si doi morcovi… „Si de unde zici ca esti”, al antreb, iar el ami raspunde ca-i din Geoseni, „chiar cum intri in sat, daca ai auzit de Geoseni”, aduga el… „Ei, cum sa n-aud, doar am fost pe la dumneavoastra nu o data, stiu si cum s-au facut casele alea de la intrarea din sat, era vie acolo…” Omul se lumineaza la fata, „da, era vie, acolo mi-am facut casa, am cinci baieti, Ionel, asta, e cel mai mic…”
al privesc pe baiat, e destul de analt, da-i slab si vanat la fata si ambracat, ca si taica-su, cu niste vechituri care, an niciun caz, nu-s calduroase… Ghicindu-mi gandurile, omul spune, parca scuzandu-se: „Suntem saraci, domnule… Abia ne ducem zilele… Cinci baieti sunt tare greu de crescut… Norocul nostru e ca cel mai mare a plecat la munca an Italia, ne mai trimite cate un ban, l-a luat un vecin cu el, dar nu prea castiga din cauza crizei asteia… Mai facem si noi un ban, acolo, din ce mai avem prin gospodarie…” Plec, lasandu-i pe cei doi, tata si fiu, sa-si vanda produsele plec, gandindu-ma la cat de nedreapta e lumea asta…
[ad#stire] …Un om din cei multi, nevoiasi, de la sate. an judetul Bacau, mai cu seama an satele din stanga Siretului, saracia e la ea acasa. Am cunoscut, de-alungul multor ani de gazetarie pe care i-am profesat, sute de astfel de oameni. Unii, „facuti” sa fie asa: adica lenesti, victime ale alcoolului, nevolnici. Dar cei mai multi, dezarmati an fata vietii. Dupa 1990 li s-a facut dreptate, dandu-li-se anapoi proprietatile cu care s-au anscris an fostele ceapeuri… A fost – an cazul celor mai multi – ca si cum li s-ar fi dat o mana anapoi dupa ce le-a fost amputata. Miile de hectare de terenuri nelucrate, lasate prada buruienilor, vorbesc despre neputinta economica, financiara care stapaneste covarsitoarea majoritate a gospodariilor. an multe locuri s-a reantors Evul Mediu… Si cand te gandesti ca Guvernul are ambitii mari: vrea sa transforme tara antr-o mare exportatoare de produse agricole. Drumul spre fapte trece, ansa, implacabil, prin mica ferma taraneasca…
Eugen Verman
