Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, renumit pentru generațiile de excepție la nivel gimnazial și liceal, se află în perioada de înscrieri pentru o clasă a V-a (30 locuri). Colegiul este printre primele din oraș care și-a deschis porțile către elevii de gimnaziu, aceștia fiind atrași atât de notorietatea corpului didactic, cât și de calitatea actului educativ și lista impresionantă de performanțe naționale și internaționale. Mulți dintre părinții acestor copii sunt ei înșiși absolvenți de „Bacovia” (liceul a purtat acest nume până în anul 1997) și cei mai mulți dintre absolvenții de gimnaziu aleg să își continue studiile liceale în cele 6 clase a IX-a (în anul școlar 2017-2018- 2 clase Științe sociale, 1 clasă Matematică-informatică, 1 clasă Matematică-informatică intensiv engleză, 1 clasă Matematică-informatică intensiv informatică, 1 clasă Științele naturii).
„Pentru mine Colegiul Naţional «Ferdinand I» este o şcoală de prestigiu înalt. Am ştiut de la bun început că locul meu este aici. Sunt foarte mulţumită de profesorii care predau la clasa mea, care îmi oferă adevărate lecţii de viaţă, predau foarte bine şi reuşesc să învăţ de plăcere la orice disciplină. Sunt încântată și de colegi. Toţi sunt prietenoşi, comunicativi şi dornici sa înveţe”, a declarat Miruna Sava (înscrisă și la clubul de jurnalism), acum elevă în clasa a V-a B, clasa nou înființată prin testarea din mai anul trecut, care a venit să studieze la Colegiul Național „Ferdinand I”, de la Școala Gimnazială „George Bacovia”. „Pentru mine, Colegiul Național «Ferdinand I» este mon amour. Din cerul plin de stele, Alecsandri, Cuza, Ferdinand, Vrănceanu, la care puteam merge în clasa a V-a, am ales Colegiul Național «Ferdinand I» pentru ținuta și alura de colegiu cu tradiție, pentru diversitate și întâlniri memorabile cu profesori ce au făcut istorie. Am spus da, am dat admitere și m-am ales cu profesori foarte atenți la detalii, colegi isteți și o dirigintă plină de energie. Aici am găsit posibilitatea de a explora căi de acces la cunoaștere, dar și răbdarea profesorilor de a ne aștepta să înțelegem că a fi la un colegiu este o poveste în care ți se permite să crești în ritmul tău, indiferent de înzestrări. De ce mon amour ? Pentru că am trăit pe tot parcursul clasei a V-a starea de competitivitate fără presiuni de niciun fel alături de bucurii și satisfacții reale. Vivat! Vivat! Vivat!”, a declarat și colega ei de clasă, Ioana Tanţoş.
An de an, copiii de gimnaziu de la Colegiul Național „Ferdinand I” obțin rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare și extrașcolare. Sunt îndrumați atent și eficient de profesorii de la clasă, cu experiență didactică în colaborarea cu cei mici și cu pregătire de specialitate de înalt nivel. Elevii, de la clasa pregătitoare și până la clasa a XII-a, formează o echipă unitară, complexă și dinamică. Elevii din clasele mai mari de gimnaziu și liceenii devin, de multe ori, lectori și antrenori, traineri pentru cei mai mici, în cadrul cluburilor de robotică, Lego și Arduino, IT Kids, ExplorIT, foto și film, baschet și minibaschet, programare, debate, a cercurilor de matematică, fizică și chimie, clubul de lectură, clubul de teatru.
În fiecare an, deoarece numărul înscrierilor în clasa a V-a a depășit mult numărul de locuri aprobate, s-a organizat o departajare, prin aplicarea unui test de 2 ore. Perioada de înscriere din acest an este cuprinsă între 15 și 25 mai. Testarea va avea loc la Colegiul Național „Ferdinand I”, sâmbătă, 27 mai 2017, între orele 10-12, și cuprinde subiecte de Limba română și Matematică.
În aceeași zi, 27 mai 2017, Colegiul va fi gazda, ca instituție organizatoare și coordonatoare, a Concursului Național Interdisciplinar „Solomon Marcus”, aflat la a V-a ediție. Acesta abordează transdisciplinar cunoștințe din aria real și uman și este organizat pe secțiuni, nivel gimnazial (1 secțiune) și liceal (3 secțiuni). Detalii pe site-ul colegiului http://www.colegiulferdinand.ro/.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.