Un nou început în mediul academic. S-au deschis larg porțile universităților băcăuane

    În cele două instituții de învățământ superior băcăuane s-a auzit ieri, din nou, Gaudeamus, odată cu deschiderea noului an universitar.

    Prima festivitate de deschidere a avut loc la Universitatea „Vasile Alecsandri”, de la ora 10.00, în prezența oaspeților de seamă Maricica Luminița Coșa, prefectul Bacăului, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, și Constantin Scripăț, viceprimarul municipiului Bacău, alături de alți invitați din mediul de afaceri, colaboratori, reprezentați ai societății civile.



    Timp de o oră, cât a durat deschiderea oficială a unui nou an universitar, au fost de toate – discursuri, promisiuni, aplauze, amintiri, emoții. Și pentru că a fost o zi de sărbătoare, în final s-au acordat și premii de excelență, pentru cei mai buni studenți ai universității, atât de la programele de licență, cât și de la cele de master.

    După cum ne-a declarat prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin Nedeff, președintele Senatului, „universitatea oferă prin cele cinci facultăți, respectiv Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Ştiinţe, Facultatea de Ştiinţe Economice și Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii, 37 de programe de studii de licență, 38 de master, dar și programe de doctorat în domeniul științei inginerești, peste 25 de programe de conversie profesională și multe alte forme de pregătire pentru tinerii, și nu numai, din zona centrală a Moldovei”.

    Totodată, instituția de învățământ superior băcăuană are încheiate peste 120 acorduri inter-instituționale ERASMUS, cu 94 de universități din 22 de țări, dar și proiecte de cercetare internaționale, doctorate în cotutelă internațională etc. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău asigură, pe o durată de cel puțin un semestru, mobilități ERASMUS+ pentru studenți, plătite din fonduri europene, burse de studii, stagii de practică şi internship, tabere studenţeşti, acumularea de experienţă prin practica la postul de radio studenţesc UNSR Bacău şi postul Academic TV, dar și activităţi extracurriculare realizate de Liga studenţească.

    „Este un început de an universitar cu emoții, deoarece suntem în Anul Centenarului, iar studenții noștri, mai ales bobocii, își vor aminti toată viața de acest lucru. Ne-am pregătit cu spații de cazare moderne, cu dotări în laboratoare, am pregătit burse din venituri proprii, burse de studii, burse de merit, astfel încât studenții să poată să își susțină studiile. Cea mai mică bursă, cea socială, este de 580 de lei, iar bursa minimă de studii este de 600 de lei. Anul universitar începe la noi cu peste 5.000 de studenți, din care 1.267 de studenți boboci la studiile de licență, 629 la master, 11 la doctorat, cam la fel ca și anul trecut.”
    prof. univ.dr.ing. Carol Schnakovszky, rectorul Universității „Vasile Alecsandri”

    Și la Universitatea „George Bacovia” a fost forfotă mare, unde apoi, de la ora 12.00, în Aula Moldova, a avut loc deschiderea noului an universitar. Pe lângă invitați și profesori, studenții au ieșit în evidență, mai ales cei de anul I care erau vizibil copleșiți de emoții. Anul acesta numărul studenților acestei instituții de învățământ superior este unul mai mare, cel puțin comparativ cu anul trecut. Numai în anul I sunt peste 300 de studenți la toate specializările. Ca o noutate, Universitatea „George Bacovia” a reușit să atragă și noi profesori. Mai mult decât atât, aici se vor pregăti concursuri pentru alte posturi de profesori, având în vedere că de anul viitor unele cadre universitare se vor pensiona.

    „Ca de fiecare dată, noul an universitar reprezintă un nou început, mai ales pentru studenții de anul I, dar și pentru noi, profesorii, care preluăm câte ceva din elanul lor tineresc. De la noul an universitar avem așteptări mari, mai ales pentru că săptămâna viitoare depunem dosarul de reacreditare instituțională a universității, lucru care se întâmplă odată la cinci ani, și va veni, în decembrie, comisia ARACIS. În acest sens noi am pregătit tot ce trebuia și îndeplinim toate standardele cerute, mai ales că venim cu noi programe educaționale unde avem studenți. Ca noutate pentru acest an, depunem două programe de master la Drept în care am solicitat 50 de locuri și suntem siguri că vom primi autorizația. Avem studenți mai mulți decât anul trecut inclusiv la programul post-universitar Managementul Instituțiilor din Educație unde sunt aproape 60 de cursanți-profesori.”
    prof. univ. dr. Neculai Lupu, rectorul Universității „George Bacovia” Bacău.

    Roxana Neagu
    Florin Ștefănescu




    Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.