Weekend de poveste la Buhuși acolo unde pe 6 și 7 mai, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”, s-a desfășurat prima edițiea a D&D Art Festival, un festival de muzică și dans.
Proiectul D&D Art Festival le aparține în egală măsură Dianei Hîrțescu și Denisei Scripcaru, două tinere coregrafe din Bacău, prima de la RD Art Academy iar cea de-a doua de la Adamas.
Evenimentul s-a bucurat de interesul celor care activează în domeniu, drept dovadă, invitației au răspuns câteva sute de participanți de la școli și cluburi de gen din mai multe localități: Bacău, Piatra Neamț, Roman, Onești, Buhuși ș.a.
În cele două zile de concurs, participanții și-au demonstrat calitățile și pregătirea în fața publicului dar și în fața unui juriu cunoscător în domeniu. În prima zi, sâmbătă 6 mai, la secțiunea „dans” prestațiile concurenții au fost jurizate de Laura Stavarache din Piatra Neamț și Mihaela Gheorgheș din Bacău. La secțiunea muzică, juriul a fost format din Mihaela Gheorgheș, Mădălina Petrache precum și Robet Costrovanu care a îndeplinit și funcția de președinte de juriu.
Așadar, pe scena Casei de Cultură din Buhuși s-a dansat de la balet la dans modern și de la contemporan la dans sportiv. Nelipsite au fost și ansambulrile de dansuri populare. Remarcabile au fost și participările la secțiunea muzică, Folclor și Muzică Ușoară. Participanții au fost recompensați pentru evoluția lor cu trofee, medalii și diplome, organizatorii oferind și un premiu Special care a mers la o formație „The Winners”, formată din membrii ai Asociației Sindrom Down Bacău, formație pregătită de Mihaela Gheorgheș și care a încântat publicul cu două reprezentații, una de dans sportiv și una de dans popular.
Publicul, unul numeros pe parcursul mai multor programe, a apreciat evoluțiile și a răsplătit concurenții cu ropote de aplauze creând o atmosferă efervescentă.
„D&D ART FESTIVAL este un concept la care ne gândim de o perioadă bună de timp, însă abia acum am reușit să îl scoatem la lumină. Scopul nostru în acest caz, a fost de a încuraja copilașii să urce pe scenă cu toată încrederea în forțele lor proprii, dar și de a le induce spiritul de competiție și ai motiva spre a-și lua zborul spre cele mai culmi. Ediția aceasta a fost una specială, atât pentru noi, cât si pentru concurenți, mai bine de jumătate dintre ei aflându-se pentru prima dată pe scenă, sau la prima participare într-un festival. Am rămas plăcut surprinse de prestația tuturor participanților, concurența a fost strânsă la toate categoriile, si pe această cale dorim să îi felicităm pe toți cei care au urcat în acest weekend pe scenă! Putem afirma așadar că a fost o ediție strălucită, având peste 600 de participanți si peste 120 de momente înscrise in concurs. Ne dorim să ducem mai departe acest concept, și să mai organizăm și alte ediții in viitorul apropiat, însă toate detaliile se vor afișa pe pagina de Facebook ce poartă numele festivalului. Vă suntem recunoscătoare tuturor celor care ne-ați fost alături: membrilor juriului, părinților, participanților, coregrafilor, prezentatorului și bineînțeles voluntarilor. Vă felicităm pe toți și vă dorim la mai mult și la mai mare”, a declarat Diana Hîrțescu, organizator D&D Art Festival.
Așadar au fost momente memorabile, dar ce e mai important este că zona noastră s-a mai îmbogățit cu un eveniment remarcabil.