Buhuși, 5 august 2024 – Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a anunțat instalarea și efectuarea probelor pentru un nou echipament medical de ultimă generație: un sistem robotizat cu inteligență artificială integrată, destinat redobândirii mobilității membrelor inferioare. Acest sistem este unic în județul Bacău și în rândul instituțiilor sanitare publice din România, cu excepția marilor centre de recuperare din Iași, Cluj-Napoca și București.
Directorul spitalului, Constantin Poiana, a declarat că acest sistem inovator va oferi pacienților posibilitatea de a se adapta mai bine la cerințele vieții cotidiene. „Sistemul robotizat pentru redobândirea mobilității membrelor inferioare ajută pacientul să se adapteze la nevoile vieții de zi cu zi, facilitând diverse activități de mers: de la mersul pe plan drept până la abordarea pantelor și a scărilor, atât în sus, cât și în jos. Aceste activități pot fi realizate în diferite moduri de activitate – pasiv, activ sau activ-asistat, oferind o terapie personalizată în funcție de nevoile fiecărui pacient”, a explicat Poiana.
Sistemul este proiectat să permită efectuarea mișcărilor cu un număr mare de repetări și într-o manieră corectă fiziologic, asigurând astfel succesul pe termen lung al procedurii terapeutice. Proiectul, inițiat în urmă cu mai bine de doi ani, a fost finanțat de Ministerul Sănătății și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău și Primăria/Consiliul Local Buhuși.
În prezent, se implementează echipamentul și se desfășoară sesiuni de instruire pentru personalul medical – medici, kinetoterapeuți și asistenți medicali, pentru a asigura utilizarea optimă a acestui sistem avansat.
Acest proiect reprezintă un pas major înainte în domeniul recuperării medicale din județul Bacău, oferind pacienților șansa de a-și recăpăta mobilitatea și de a duce o viață cât mai normală.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.