-a importat ideea din Italia şi de patru ani, înainte de Crăciun, umblă pe străzi cu un sac plin de bomboane, pe care le oferă celor mici
Iosif Dancă (66 ani), din Bacău, aşteaptă cu nerăbdare sărbătorile de iarnă, pentru că atunci se îmbracă în costumul lui Moş Crăciun, îşi pune barba albă, ia bastonul şi porneşte pe străzile oraşului pentru a împărţi bomboane de ciocolată copiilor pe care-i întâlneşte.
Face asta de patru ani, de când s-a întors din Italia.
„Am fost plecat mai bine de zece ani în Italia şi acolo am văzut Crăciuniţe pe stradă, care le dădeau bomboane copiilor şi bătrânilor care treceau pe lângă ele.
Era foarte frumos. Când am venit în ţară, mi-a venit ideea să fac şi eu la fel aici. Şi de atunci, câteva zile înainte de Crăciun, merg pe stradă, la magazine, la biserică şi împart dulciuri. Copiii se bucură mult când mă văd”, spunea Iosif.
Duminică a mers cu sacul plin de bomboane la Biserica Sf. Cruce din Bacău şi i-a aşteptat pe prichindei la ieşirea de la slujbă.
Extrem de încântaţi, cei mici au profitat de întâlnirea cu bătrânelul şi i-au spus şi ce jucării îşi doresc să găsească sub brad.
Claxonat de aproape toţi şoferii din trafic, Moşul a pornit apoi către cartierul Narcisa, ca să facă fericiţi şi alţi copii.