Evenimentul rutier s-a produs miercuri dimineaţă, pe E-85, în interiorul localităţii Sascut. O femeie de 37 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism către Bacău, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoutilitara din faţa sa, condusă de un bărbat de 73 de ani, din Bucureşti, şi care oprise la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate unei persoane care traversa drumul regulamentar.
Şoferiţa a intrat în coliziune cu autoutilitara, care la rândul ei a fost proiectată într-un alt autoturism oprit la ieşirea de pe un drum judeţean cu intenţia de a pătrunde în drumul naţional, la volan fiind un localnic de 39 de ani.
În urma impactului, un bărbat de 50 de ani, din Bucureşti, pasager, a murit, iar alte trei persoane, din Sascut, aflate în autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani au fost rănite şi au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.
Toţi conducătorii auto implicaţi în eveniment au fost testaţi cu etilotestul rezultatele fiind negative şi în continuare poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.