Coliziune in lant, carambol in mijlocul soselei, un mort si mai multi raniti care au ajuns in urgenta la spital. Acesta este scenariul unui accident deosebit de grav care s-a produs pe “Soseaua mortii”, DN 2 – E85, in localitatea Sascut, duminica seara. “Alexandru A., de 38 de ani, din Bucuresti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 cu directia de mers Adjud-Bacau, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depasire, însa a pierdut controlul autovehiculului, a patruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterala cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de Claudiu B., de 32 de ani, din Bacau”, a precizat insp. Gabi Stefanescu, ofiter de politie. În urma impactului, masina angajata în depasire a fost proiectat pe axul drumului, unde a fost acrosata de un alt autoturism condus de Alexandru B., de 20 de ani, care circula in directia opusa de mers. În urma accidentului a rezultat decesul lui Alexandru A., dar si ranirea mai multor pasageri din masinile implicate in accident. “Unul dintre pasageri, de 36 de ani, din Bucuresti, a fost internat la Spitalul Adjud, alti doi, de 18 si 43 de ani, sunt acum la Spitalul Judetean de Urgenta Focsani. O a patra persoana, Iolanda B., de 21 de ani, din Bacau, este internata la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Alti opt tineri, cu vârste intre 19 si 31 de ani, nu au necesitat internarea, iar o ultima victima, de 20 de ani, a refuzat internarea”, a mai declarat reprezentantul Politiei. Grav a fost accidentat si un tânar de 20 de ani. El a fost diagnosticat cu politraumatism si soc traumatic si se afla internat in sectia de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI). Un alt baiat, de 21 de ani, a beneficiat de spitalizare de zi, pentru a fi tinut sub supraveghere medicala si a fi supus unor investigatii amanuntite. Spre deosebire de cel care este la ATI, toti ceilalti au scapat relativ usor. Ei au escoriatii, contuzii si plagi si au primit reteta pentru efectuarea tratamentului la domiciliu. S-a întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunilor de vatamare corporala si ucidere din culpa.
Roxana Neagu
Elena Tintaru