Cu toții am auzit în aceste zile despre problemele medicilor. O situație critică a fost semnalată la Spitalul Municipal din Adjud, acolo unde toți medicii au fost testați de noul coronavirus după ce au participat la o ședință la care au luat contact cu un medic confirmat cu Covid 19.
Între aceștia se regăsește și băcăuanca Laura Dospinescu, medic reumatolog la unitatea spitalicească din Adjud, acolo unde făcea naveta.
„Acum nu mai pot să fac naveta din două motive: pentru că soțul nu mai câștigă și trăim numai din salariul meu și apoi din cauza situației”, a explicat dr. Laura Dospinescu care acum se află în autoizolare în Adjud. „Trebuia să-mi caut un loc unde să stau pentru că acasă nu puteam să merg, acolo e și soacra mea cu problem medicale, iar la țară sunt părinții mei, amândoi bătrâni și cu patologii conexe și copilul meu, care l-am izolat la țară”, a povestit doctorița, care a găsit sprijin la un prieten de familie care i-a oferit un apartament în Adjud, unde a intrat în autoizolare până vor veni rezultatele la testele pe care le-au făcut medicii din spital.
„Acum spitalul este în dezinfecție totală să putem să reîncepem treaba în motive de siguranță, atât cât se poate. A fost o decizie bună, să nu ajungem ca spitalul din Suceava”, a mai adăugat Laura Dospinescu care a spus:
„Voi rămâne în continuare în autoizolare pentru că atunci când se va redeschide spitalul, o vom lua de la capăt. Și pânu nu se termină tot nu prea vreau să dau pe acasă să-i pun pe ai mei în pericol. Ne devem la depărtare pe internet.”
În final, medicul băcăuan Laura Dospinescu a adresat un îndemn tuturor: „stați acasă, spălați-vă pe mâini și dezinfectațivă. Este cel mai bun lucru pe care îl poate face cineva care nu este în sistem. Știu că lumea trebuie să iasă la cumpărături. Dar una este să ieși odată pe săptămână și alta e să ieși în fiecare zi.”
Interesant este că, presa din județul vecin susține că testele pentru medicii de la Spitalul Municipal Adjud au fost făcute contracost, lucru pe care dr. Laura Dospinescu nu a dorit să îl comenteze.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.