Un meci compromis: X a câştigat doi la unu

Economie, comoditate…

Că suntem tot mai grăbiţi, nu încape îndoială, după cum la fel de evident este că preferăm scurtături în locul drumului drept. Unele sunt bine-venite şi ne smulg admiraţia faţă de cei ce le-au gândit şi ne-au făcut astfel viaţa mai uşoară. Sunt însă situaţii când oricât s-ar aştepta laudele la adresa formulelor rapide de comunicare, acestea nu numai că nu vin, dar se preschimbă iute în reproşuri. Şi culmea! La mijloc sunt nişte cuvinte banale, dintre cele mai scurte din limba română – prepoziţiile.

… sau imprudenţă?

Cele mai multe contexte în care îşi fac locul reţetele „operative” de transmitere a unui mesaj se raportează la timp, iar cea mai nedreptăţită prepoziţie are doar două litere: în. Ascultăm la RRA: „Noaptea care va urma luna va oferi un spectacol unic” şi nu pricepem dacă noaptea este subiect sau fixează momentul acelui spectacol şi nici dacă luna este cea care urmează noaptea sau poate că e autorul acţiunii de a oferi. Nevinovata prepoziţie pusă la locul ei („În noaptea care va urma”) ar fi făcut imediat lumină în mesaj. Aceeaşi absenţă tulbură grav şi enunţurile scrise: 1. „Şi mă gândesc că mulţi oameni ajung să experimenteze acest din urmă adevăr, dureros, tocmai pentru că au îndeplinit, prealabil, ca mine, pe celălalt” (G. T. Kirileanu, Corespondenţă, Bucureşti, Editura „Minerva”, 1977). Văduvit de prepoziţia în, acel prealabil ne păcăleşte crezând că este adjectiv, mai ales că mai înainte, tot între virgule, se află dureros. 2. „Dar Gorki se deosebeşte de înaintaşii săi şi prin concepţia artei” (G. Ibrăileanu, Note şi impresii, Bucureşti, Editura „Minerva”, 1984, p. 318). Nu arta are o concepţie, ci Gorki, care avea dreptul la prepoziţia asupra. 3. Nici măcar în pădure nu încetează regula. Revista „Flacăra” a publicat o fotografie care înfăţişează un loc viran din judeţul Vâlcea, unde pe trunchiul unui brad se află prinsă o plăcuţă cu două cuvinte: PARCARE PLATĂ (11 ian. 1975, p. 16). Imaginea este trimisă de un cititor, care comentează: „Bun! Cât am de plată?”

Cel mai „prolific”: limbajul sportiv

Obiceiul scurtării mesajelor nu este nou, dar aceasta nu scuză abaterea: „De altfel, dinamoviştii au şi dat o probă a intenţiilor lor, terminând 1-1 cu echipa campioană CCA într-un joc amical” (Stadion, nr. 6, martie 1957). Un model de exprimare vine după aproape două decenii: „Meciul de fotbal Franţa-România, disputat la 30 aprilie 1969, la Paris, s-a încheiat cu scorul de 1-0 (0-0) în favoarea gazdelor” (Sport, nr.5/1974). Trecem cu vederea redundanţa din final şi aplaudăm grupajul „cu scorul de” (subînţelegând un la între perechile de cifre). În ultimii ani însă, s-a renunţat (fără pierderi) la substantivul „scorul”, dar, de neiertat, şi la prepoziţii.

Avem şi categorii

Atât de frecventă este exprimarea eliptică încât am identificat trei categorii de acest tip:

a) Simplă
În acest caz, lipseşte o prepoziţie: „Steaua a învins doi la unu în ultima rundă” (în loc de „cu doi la unu”).

b) Dublă
„Milano a întrecut unu zero echipa din…” (în loc de „cu unu la zero”, fiind suprimate două prepoziţii).

c) Triplă
„XY a câştigat scorul patru zero, iar X1Y1 a pierdut scorul zero unu în partidele…” (în loc de „cu scorul de patru la zero” etc.).

Exemplele au fost auzite la Radio-România Actualităţi în ultimii doi ani, iar reacţia celor puşi să vegheze la exprimarea corectă în mass-media este aproape inexistentă pe acest subiect (deprepoziţionalizarea).