Pe data de 8 ianuarie 2025, în jurul orei 20:00, agenții din cadrul Dispeceratului de Monitorizare au surprins, prin intermediul camerelor de supraveghere amplasate în zona platformelor de colectare a deșeurilor din Parcul Gherăiești, o persoană care descărca dintr-o autoutilitară 12 saci conținând deșeuri mixte. Printre acestea se regăseau carton, deșeuri menajere, plastic, sticlă și polistiren.
Echipajele operative au intervenit prompt, identificându-l pe făptaș ca fiind C.I., cu domiciliul în comuna Rădășeni, județul Suceava. Pentru această abatere, individul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 5.000 de lei, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Poliția Locală a Municipiului Bacău atrage atenția asupra faptului că abandonarea deșeurilor în locuri nepermise constituie o gravă încălcare a legislației de mediu. Instituția face apel către cetățeni să contribuie activ la menținerea unui mediu curat prin depozitarea responsabilă a deșeurilor în locurile special amenajate.
Acțiunile de monitorizare și sancționare vor continua, în scopul descurajării comportamentelor iresponsabile și protejării mediului înconjurător.