Gabi Corodeanu, fermierul din Tamași, cunoscut opiniei publice de pe vremea când a fost consilier local în mandatul lui Romeo Stavarache, a fost desemnat consilier onorific al proaspăt numitului ministru al Agriculturii, Florin Barbu.
Numirea vine ca urmare a propunerii făcute de Asociația „Forța fermierilor”, al cărei membru important este Gabi Corodeanu, încă de la înființare. În primăvară, fermierul băcăuan a făcut parte din delegația care s-a deplasat la Bruxelles pentru a protesta în fața Comisiei Europene împotriva invaziei cerealelor ucrainiene.
„Cred că decizia asta apare după ce domnul ministru m-a remarcat în cadrul unor întâlniri pe care le-a avut cu fermierii. În orice caz, este onorifică această funcție, ceea ce înseamnă că nu voi fi plătit. Chiar și așa, această numire mă onorează și mă obligă, totodată, să fac tot ceea ce este posibil pentru a-i spijini pe fermierii din întreaga regiune a Moldovei, de la Galați până la Suceava”, ne-a declarat Gabi Corodeanu.
Fermierul este cunoscut în zona noastră, fiind unul dintre cei care promovează cultura porumbului zaharat, reușind să înființeze zeci de hectare cu această plantă. În plus, cu eforturi însemnate, a reușit să pună pe picioare un depozit frigorific care să-l ajute să păstreze o parte din producție pentru a o livra, și în sezonul rece, marilor lanțuri de magazine.