(“-ce e?/ -e!/ -ce e?/ -e!/-ce e?/ – e!/ -e? /e!” )
“Paznicii peretilor-rastimpuri de poezie” (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2010), “Paznicii peretilor-secundus” (Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamt, 2014),. ,,Paznicii peretilor-Summa. Harmoniae. Unus” (Editura Corgal Press, Bacau, 2015) sunt cele trei volume de poeme ale poetului-preot Cornel Paiu, carti care pot fi percepute si ca un amplu poem trinitar. Cornel Galben, prefatatorul ultimului volum, la care vom face trimiteri, scrie inspirat: “Vesnic in cautarea apei vii, parintele Cornel Paiu continua sa ‘sape fântâni/ in fântânile cuvântului’”.
Critian Livescu il plaseaza pe poet in noul val al ,,poeziei religioase”, in vreme ce Lucian Strochi remarca in poemele sale prezenta unui nivel profund, “cel al esentelor”, nivel “care poate cuprinde Dumnezeirea, refugiata în îngeri. În omul ajuns la martiriu, într-o simbolistica biblica atent, subtil asimilata”.
Când citim “toti sa devenim Unu” – ,,sublim manunchi/ inmanusat de un singur nume// toti paznicii/ toate bocitoarele/ toti martorii/ toti proprietarii cerurilor/ sa devenim Unu/ o singura fiinta de carne si cuvânt” – gândul nostru alearga si catre perspectiva metafizica a poemelor lui Cornel Paiu. Sa ne-amintim de Giordano Bruno (“Despre Cauza, Principiu si Unitate”): “…Unul este etern; toate infatisarile, toate fetele, orice alt lucru este zadarnicie, este ca si nimic; intr-adevar, este neant tot ce este in afara acestui Unu”. Sa aruncam o privire si in “Caietul albastru” al lui L.Wittgenstein, unde ni se sugereaza ca am putea renunta la presupunerea existentei unui ,,sâmbure comun” al unei categorii de lucruri, deoarece unitatea ar fi de tipul structurii unui fir de lâna a carui tarie vine din suprapunerea si incrucisarea mai multor fibre. “Taria firului, zice Wittgenstein, nu sta in faptul ca vreo fibra ar merge pe intreaga sa lungime, ci in suprapunerea multor fibre”. La Cornel Paiu, acest UNU, ,,sublim manunchi”, este “o singura fiinta”, un singur fir impletit din “carne si cuvânt”…
Categoriile filosofice te asteapta in fiecare poem. Intâmplarea: “se intâmpla sa existe/ pâna la fix/ și dupa (judecata de apoi) sufix/ (poate prefix/ iar fix)”. Devenirea: ,,cad/ necontenit cad/ si-n cadere nu stiu/ in ce ma preschimb/ si-n cadere nu stiu cu ce nume/ ma vor striga/ si-n cadere nu stiu la ce num e voi raspunde/ si nu stiu unde voi fi!” Libertatea: ,,sa te eliberezi de lanturile/ pe care tu ti le-e pus/ lanturi pe care singur/ ti le-ai pus/ cu care singur te-ai inlantuit (sau poate nu?)”. Etc. Gasim in poemele sale aventurile unor categorii filosofice dragi lui Platon: existenta, miscarea, repausul, identitatea, diferenta, finitul, infinitul, amestecul, cauza. Dar, mai ales, am descoperit in universul poematic al lui Cornel Paiu cele patru niveluri ale naturii, in versiunea lui Ioan Scottus Eriugena, primul mare gânditor scolastic, filosoful care a introdus in lumea crestina scrierile areopagite: nivelul care creeaza si nu este creat: Divinitatea; nivelul care creeaza si este creat: omul; nivelul care nu creeaza si este creat: natura; nivelul care nici nu creeaza si nici nu este creat: nefiinta.
Dupa ce-am asezat pe raftul unor posibile recitiri ultimul volum al lui Cornel Paiu, m-am intrebat daca nu cumva mesajul poemelor sale nu m-a tulburat aidoma crezului pe care mi l-a soptit Ioan Scottus Eriugena: Ratiunea poate îndrepta Credinta aflată în deriva, în vreme ce Credinta poate îndrepta Ratiunea pe calea Adevarului revelat.
Poemul trinitar al lui Cornel Paiu e “o lacrima/ o tacere/ o sarutare”, un divort dintre Speranta care nu vrea sa negocieze cu Angoasa, un dialog tulburator cu “peretii incalziti ai inimii”, cu “paznicii peretilor”, cu mine, cu Tine.
Sa-l ascultam iar pe Cornel Paiu, Omul care iese cu metafora imperiala in amvon si ne binecuvânteaza ca pe niste importante repere efemere ale eternitatii: “paznicul care va veni/ ar putea sa aduca/ o cana cu lapte/ un pahar cu apa/ o cupa cu vin/ si o pâine// anume a fost trimis/ sa aduca o cana cu lapte/ un pahar cu apa/ o cupa cu vin/ si o pâine// cei care vor muri intre timp/ asadar cei care vor muri intre timp/ inainte de sosirea lui/ vor muri insetati/ vor muri infometati”. Cornel Paiu. Un Poet fulgerat fericit de intimitatea Altarului, un filosof al esentelor gravide de incertitudini, un Don Quijote al mirarilor si certitudinilor: “-ce e?/ -e!/ -ce e?/ -e!/-ce e?/ – e!/ -e? /e!”
