In memoriam
Se numeste Radu-Mircea Ratescu si ar trebui sa fie cunoscut de orice bacauan trecut de 50 de ani. Prin anii de comunism deplin, se inhamase de bunavoie la carul culturii locale intemeind Teatrul de Animatie „Licurici“ in 1951 si cladind, la modul propriu, tehnica Teatrului Dramatic „Bacovia“ si a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamt. A suportat umilinte, a donat modestul salariu nevoiasilor sau teatrelor, a strans in juru-i oameni de buna-credinta cu care a consolidat o trupa de actori si, in final, o institutie. Altruist cum foarte putini sunt sub soare, s-a asezat mereu ultimul pe lista prioritatilor si asa a reusit sa-si faca in primul rand prieteni devotati. Unul dintre acestia a fost Florin Gheuca, actorul-carturar, textierul si traducatorul, cu care a alcatuit un cuplu artistic amintind – mutatis mutandis – de Ilf si Petrov ori de Stroe si Vasilache. L-au avut model pe Constantin Tanase si au tinut sa intareasca pecetea acestuia pe textul de revista de la noi. La Bacau, Piatra-Neamt, Galati, Iasi, Cluj, Caransebes, au fost prezenti cu spectacole scrise si regizate de ei: „Refugiul veseliei“, „Sa rada lumea!“, „Revista, tot revista“ s.a. In 1991, au editat revista umoristica „Tiribomba“.
Diplomat desavarsit, Radu-Mircea Ratescu stia sa obtina pentru teatru – nicicand pentru el! – fonduri, materiale, spatii si de la activistul de partid, si de la functionarii din minister. Era un „cumulard de calitati“ (Florin Blanarescu, alt bun prieten al sau), un factotum intr-o vreme cand demobilizarea in fata greutatilor vietii era frecventa.
Scria usor, fara a fi facil, avandu-l in fata ochilor pe maestru – C. Tanase. Tinea la specificul revistei romanesti si ataca indraznet racilele momentului. Debuteaza in 1941, la Slanic-Moldova, cu o parafraza eminesciana, si scrie – singur sau in colaborare cu Florin Gheuca – texte pentru teatrul de revista sau cel de papusi (cu piesa „Ilior Voinicul“ obtine Premiul I, acordat de Ministerul Culturii). Ca redactor la Radio Bucuresti, intretine climatul cultural instaurat de C. Tanase, iar dupa 1990 compune piese-farsa, epigrame si o sinteza despre crestinism. In 2007, editeaza volumul umoristic „Cu gluma nu e de glumit…“, semnat impreuna cu Florin Gheuca. „Aborigenul“, ultima sa carte, a rezultat din convorbirile pe care le-am avut pe tema Bacaului cultural. Dispunand de o memorie fabuloasa si, indeosebi, de o disponibilitate catre confesiune cum foarte rar mi-a fost dat sa vad, cele cateva zeci de ore petrecute in fata microfonului au rotunjit o monografie orala a acestor locuri. Pe 22 aprilie, in cladirea veche a Scolii „Al.I. Cuza“, l-am intrebat pe Costache Andone daca si-l aminteste pe Radu-Mircea Ratescu. „Cum sa nu? Colegul meu de banca! Ce face?“ „Binisor“. La 90 de ani pe care i-ar fi rotunjit la 21 mai, RMR-ul – cum ne placea sa-i spunem – a coborat langa tatal sau, generalul Ratescu, in cimitirul Ghencea Militar. „Il credeam nemuritor“, ii spuneam dnei Margareta Gheuca. „Si eu. Oricum, asa va ramane.“
