Cine-i împricinatul?
INCONTURNABIL. Aşa-i că pare cunoscut? Partea de început e comună derivatelor cu prefixul negativ in-, finalul îl înfăţişează pe -(a)bil (din „realizabil”, „locuibil” etc.; sufix cu înţelesul de „care poate fi”), dar ne încurcă miezul musafirului nepoftit: e posibil să fie un alt prefix, -con-, sau un cuvânt de sine stătător, -contur-, dacă nu ne-ar încurca acel -n- care îi urmează. Oricum, suntem pe tărâmul speculaţiilor.
De unde a apărut?
L-am auzit în discursul unui om de cultură, invitat să prezinte la o emisiune radiofonică noutăţile în materie de mişcarea ideilor în lume. M-am repezit la dicţionare, însetat de a învăţa un cuvânt nou, dar acestea refuzau să-l bage în seamă (după „încontinuu” vine „inconvenabil”). Resemnat, mi-am zis că nu am auzit bine şi că de fapt este alt cuvânt.
Adevărata aventură a început când l-am găsit în scris. Un buletin editat în 2017 de Muzeul Naţional al Literaturii Române, MNLR 60, face retrospectiva vieţii instituţiei la şase decenii de la înfiinţare. Vorbind despre Editura MLR, un reputat critic şi istoric literar (n. 1941) prezintă „trimestrialul «Manuscriptum», inconturnabil pentru documentare în anii ’70-’90”. Din context am dedus că înseamnă „de neocolit”.
Unde nu-i de găsit?
În niciunul dintre dicţionarele româneşti generale: Dicţionarul Academiei (DA, 1934), DEX (2016), Micul dicţionar academic (MDA; 2003, 2010), DEXI (2007), NDULR (2006), de neologisme (1966, 1978, 1986, 1996, 2001, 2008) sau cele normative: DOOM (2005).
Dar în alte limbi?
Aici trebuie să povestesc păţania cuiva care a avut parte de ce e mai rău într-o locuinţă la bloc: inundarea apartamentului. Supărat, dar şi grăbit să închidă robinetul năzdrăvan, a pornit pe scări spre vecinul de deasupra. Surpriză: acesta, rezemat de tocul uşii, îi arăta cu degetul etajul următor, de unde venea nenorocirea.
Aşa şi cu sursa unui neologism: juram că engleza ne-a făcut-o, ca să constat (la punctul 13 dintr-o listă a lucrărilor consultate) că sora noastră bună franceza ne-a livrat ispita lexicală. Aşadar, dicţionarele român-englez/englez-român (de la Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău) nu includ cuvântul, iar dintre cele destinate francezei, doar unul îl consemnează, astfel: „incontournable, adj. Dont il est impossible de ne pas tenir compte: «Argument incontournable». Inévitable: fatal, inéluctable” (Grand Larousse en 10 volumes, Paris, 1993).
Membru al unei familii lexicale
Parţial mulţumit, am pornit în căutarea altor mărturii, care să confirme existenţa unor termeni apropiaţi. Româna nu include (şi bine face!) pe „conturnabil”, pe când franceza îi are pe „contournable”, cu înţelesul de „ce se poate ocoli” (Const. Şăineanu, Dictionnaire français-roumain, Bucarest, 1928), „contourner”, pentru „a înconjura”, şi „contournement”, pentru „înconjur, ocol”. În DEXI sunt: „a conturna”, „conturnare” şi „conturnat”, utilizaţi în fizică sau în heraldică.
Cui vrea să-i ia locul „inconturnabil”?
Ca să ne dăm seama de inutilitatea acestui barbarism (aşa se numeşte în lingvistică un cuvânt de care limba nu are nevoie), am apelat la dicţionarele de sinonime, unde am găsit fraţii buni ai lui „inevitabil”: „necesar”, „indispensabil”, „util” (alte variante, în „Dicţionar analogic şi de sinonime al limbii române”, de M. Bucă, I. Evseev, Fr. Király, D. Craşoveanu, L. Vasiluţă, 1978). După cum se vede, îl ocolim pe „ineluctabil”, echivalent care totuşi este recunoscut de latină (din această limbă lipsesc însă „inconturnabil” şi „conturnabil”).
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
