Un cuvânt-cheie

La despărțirea de marele regizor Peter Brook, criticul de teatru George Banu, care s-a bucurat de privilegiul de a-l cunoaște și de a-i fi prieten, a scris câteva rânduri emoționante, rememorând întâlniri, schimburi de păreri, de replici schimbate. Toate căpătând acum, după dispariția marelui om, alte rezonanțe, semnificații profunde. În tinerețe, George Banu, care este unul dintre cei mai importanți critici europeni de teatru, teoretician, eseist, profesor, avea să fie marcat de vizionarea unui spectacol legendar al lui Brook, „Regele Lear”, despre „puterea arbitrară și convertirea ei în rătăcire a minții și împăciuire ultimă”. Apoi i-a văzut, tot la București, minunatul „Vis al unei nopți de vară”, despre care spune că i-a trezit dorința de a pleca altundeva, ceea ce a și făcut. Spectacolul i-a modificat viața! Mai târziu, după ce regizorul a părăsit Anglia și s-a stabilit în Franța, cei doi oameni de teatru au avut prilejul de a se întâlni mai des, sfatul primit de la Brook fiind : „Ești liber! Rămâi liber!” Și s-au tot regăsit, cu diverse ocazii, întotdeauna regizorul care a reformat arta teatrală a secolului trecut, având observații de o extraordinară adâncime și luciditate. Când George Banu i-a mărturisit că este un pasionat partizan al lui Gorbaciov, Brook i-a temperat entuziasmul, zicându-i: „Te înșeli. Gorbaciov nu va reuși. Rușii au nevoie de un țar”. Cunoștea Rusia, era țara originilor sale îndepărtate, și a avut intuiția lui Putin…Intuiția unui artist de geniu. Care vede mult mai mult și mult mai departe decât oamenii obișnuiți.
Tot înșirând amintiri emblematice, criticul atât de subtil și de o sensibilitate rafinată, care este G. Banu, se oprește asupra unui moment special, când lui Brook i s-a acordat premiul de excelență al UNITER. L-a rugat (îndemnat de Ion Caramitru) pe ilustrul premiat să adreseze un mesaj artiștilor români, în semn de mulțumire, din care spicuiesc aici esențialul: „Pentru mine, unul din cuvintele-cheie care există în limbajul curent este cuvântul mulțumesc. Cred însă că este o greșeală când spui: Îți mulțumesc pentru că ai făcut asta…Mulțumesc are cu adevărat sensul profund al milei, care se pogoară. Este acel ceva care ne unește, ceva care înseamnă că nu ești singur. Nimeni nu poate obține, de unul singur, ceva de o mare calitate. Mulțumesc exprimă o trăire comună, nu ceva ce am făcut doar eu: eu nu sunt autorul unui spectacol, ci sunt unul care împărtășește, cu o enormă recunoștință, ceea ce face cu un număr foarte mare de oameni.” Și prin asta definește exact arta teatrului, care este una sincretică și de echipă. Dar câtă extraordinară modestie din parte unui regizor genial! Vorbește despre un autor-sacru, cum este Shakespeare, care și el „a colaborat cu alții pentru a capta partea ascunsă a calității vieții omenești”, despre actori, coregrafi, scenografi, costumieri, muzicieni, luminiști, cu ei pornind împreună într-o expediție (în călătoria complexă care duce spre întregul unui spectacol, spre o trăire comună), cu ei sfârșind prin a împărtăși cuvântul mulțumesc.
Asta nu se poate face individual, spunea Peter Brook, întărind totul printr-un: „mulțumesc viață, care mi-ai dat atâta”. Spusele unui înțelept, un om cu un destin exemplar, care a căutat mereu esențialul, după multe distilări succesive, și care a crezut în potențialul pozitiv al oricărei situații, spunând „da” vieții, în fond.