De la începerea votării, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne la nivelul județului Bacău au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral.
În județul Bacău au fost semnalate 14 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea unul nu s-a confirmat, iar 4 sunt în curs de verificare.
Angajații M.A.I au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.
Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, din care, o amendă în valoare de 500 de lei și un avertisment. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 5 posibile infracțiuni.
Într-o localitate din județul Bacău, un bărbat a fost amendat cu 500 de lei pentru că ar fi efectuat fotografii ale buletinelor de vot, în timp ce se se afla în interiorul cabinei de vot;
Polițiștii din Onești cercetează trei bărbați și o femeie pentru fraudă la vot după ce ar fi încercat să introducă mai multe buletine de vot într-o urnă dintr-o secție de votare;
În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic până la această oră, au fost verificate 217 persoane cu 209 autovehicule, fiind aplicate 46 de sancțiuni contravenționale și constatate 3 infracțiuni.
Pentru orele următoare, efectivele M.A.I la nivelul județului Bacău își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.