15 noiembrie 2024

Un camion încărcat cu material lemnos s-a răsturnat la Orbeni

FOTO: Ungureanu Vale
În această după-amiază, un camion încărcat cu lemn s-a răsturnat pe E- 85, la Orbeni. Poliţiştii spun că la volan se afla un bărbat de 48 de ani, din Bacău, care efectua o cursă pe direcţia Adjud- Bacău.

Pe raza localităţii Orbeni, acesta ar fi efectuat viraj la stânga pentru a evita coliziunea cu un autoturism, care circula în faţa sa şi al cărui şofer intenţiona să intre în parcare.



În urma manevrei de viraj a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat. Încărcătura s-a împrăştiat pe carosabil iar bucăţi de lemn au lovit o maşină parcată, care a fost avariată.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, şoferul fiind sancţionat contravenţional. El a fost şi supus testării pentru a se vedea dacă era băut, rezultatul fiind negativ.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014