I se spune “La rusi”, fiindca acolo veneau basarabeni sa-si vânda siliotca, halvaua, conservele si mahoarca. Acum, basarabenii au disparut aproape de tot si rar ii mai vezi, dar numele “La rusi” s-a pastrat.
Locul le-a fost luat de tot felul de comercianti de-ai nostri, care vând tot ce-ti trece prin minte si reusesc astfel, cu aceste mici afaceri de familie, sa-si rotunjeasca bugetele personale.
Unii spun ca vânzarea merge brici, altii se plâng ca lumea nu are bani. Nu stii pe cine sa crezi, asa ca nu-ti ramâne decât sa te abandonezi in atmosfera balcanica a Bazarului Milcov. Nu are aceeasi anvergura ca a Bazarului Serbanesti, dar are specificul si farmecul sau.
Vânzatorii de duminica
Bormasini, spite de bicicleta, fierastraie si ciocane, lanturi de bou, de câine sau de bicicleta, antene tv, gramezi interminabile de cuie si suruburi, undite si râme, haine si ligheane de plastic. Orice gasesti in bazar.
Varietatea de marfa explodeaza insa in zilele de duminica, atunci când aproape nu ai loc sa arunci un ac de atâta lume. Pe lânga “rezidentii” permanenti ai pietei, apar o puzderie de bacauani ce-si vând frânturi din agoniseala de-o viata pe ziare intinse pe caldarâm, pe la marginea gardului, la porti, la toaleta publica, oriunde se gaseste un metru patrat liber.
La poarta, un tiganus vioi ce vinde tigari isi intreaba in gura mare un confrate cât costa un cartus de tutun, fiindca nu stie sa socoteasca pretul unui pachet inmultit cu zece. “Nu mai spune «tigari», spune «cafea cu lapte»”, il apostrofeaza celalalt, temator ca potera l-ar putea lua la intrabari despre tutunul de contrabanda.
Un balamuc bine organizat
La tot pasul zac munti de telefoane mobile vechi, piese de calculator nefunctionale, mii si mii de fleacuri, intre care, de exemplu, un furtun spart pentru aspirator sau bibelouri ciobite. O tânara a insirat pe ciment câteva rafturi de carti, beletristica sau economie politica de pe vremea lui Ceausescu.
Un sector bine reprezentat este cel cu mobila, noua, dar de moda rurala. Nelipsit de la locul sau este omul pe care l-ai putea crede colectionar de fier vechi. Gramada de ruginituri de toate natiile si formele, puse aparent alandala, in mijlocul careia troneaza o galeata mare cu vaselina, atrage musterii ca un magnet. Gasesti acolo orice fel de cui sau surub, de bucata de fier, potcoava, saiba, foraibar, ghivent, caiele, pânze de bonfaier. Iar orice i-ai cere omului, el gaseste aproape instantaneu in toata dezordinea aceea aparenta.
Altadata, veneau in bazar si cei care aveau de vânzare animale de companie. Duminica, insa, nu era decât o femeie ce oferea spre adoptie un pisoi mic si speriat, negru taciune.
Musterii sunt câta frunza, câta iarba. Unii vin chititi sa cumpere, si mai multi vin sa caste gura, sa-si omoare timpul duminical, sa vâneze chilipiruri.
Pastila de relaxare
Un comerciant aparte este inginerul Costel Petriuc (foto), numismat si colectionar de obiecte vechi. In restul saptamânii isi vede de afacerea din care traieste: face furtunuri hidraulice bune pentru servodirectie sau aerul conditionat, intr-un atelier din cartierul CFR.
Duminica, insa, este nelipsit din târg. Are la vânzare trofee de la diverse competitii, un fier de calcat ce se incalzeste pe baza de carbuni aprinsi, sfesnice vechi, sabii de panoplie, halbe atent mesterite manual, din vechimi nestiute, monezi si bancnote din veacuri trecute, un telefon de ebonita cu disc, poate de-al comisarului Moldovan, ornamente de mobilier de pe la 1700 si multe alte obiecte pitoresti, ce te duc in timp, departe indarat. E deschis la vorba domnul Petriuc, dar si atent la musterii, ca i s-a mai intâmplat ca unii sa-i plece cu marfa fara sa achite.
“Sunt pasionat de colectii. Dar eu vând aici nu doar obiectele, ci si frumosul. Este pastila mea de relaxare”, spune inginerul Petriuc, autor, de asemenea, al cartii “Cum sa faci primul miliard de lei”. El inca nu l-a facut.
Freamatul târgului de duminica nu dureaza prea mult. Comerciantii isi strâng catrafusele alene, mai trag o tigara, mai schimba o impresie si târgul se sparge. Urmeaza o alta duminica.
