Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului fac verificări permanente în zonele predispuse abandonării deșeurilor de orice fel din municipiul Bacău pentru a stopa acest fenomen. În urma monitorizării acestor zone și a sesizărilor primite de la cetățeni au fost identificate pe un teren viran, în zona de nord a orașului, deșeuri de mobilier. În acest sens au fost efectuate demersuri în vederea identificării provenienței deșeurilor și a persoanelor responsabile.
Proprietarul deșeurilor abandonate a fost găsit la scurt timp și sancționat cu amendă în valoare de 5.000 lei conform O.U.G. nr 195/2005, privind protecția mediului. Menționăm că, deșeurile voluminoase se predau unui operator de salubrizare autorizat, în vederea eliminării acestora conform legii.Pe această cale facem apel la spiritul civic al cetățenilor de a ne sesiza ori de câte ori surprind persoane care depozitează /aruncă ilegal deșeuri pe raza municipiului Bacău, nu înainte de a observa indicii care să facă posibilă identificarea făptuitorului.
Totodată, în vederea gestionării eficiente a problemelor privind încălcarea normelor legale de protecție a mediului, vă îndrumăm să apelați la numărul de telefon 0234/986 ori de câte ori observați astfel de fapte sau să ne scrieți la adresa de e-mail office@politialocalabc.ro.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.