Nicolae Iorga a observat un lucru interesant și anume că mai importantă decât scurta unificare a celor trei principate românești, moștenirea lui Mihai Viteazul a fost alta: a arătat românilor că se poate face și un altfel de politică, nu doar politica turcească, poloneză sau maghiară. Rezultatul a fost că o sută de ani după moartea domnitorului, urmașii săi vor încerca să impună o politică moldovenească sau muntenească iar Ardealul, chiar sub voievozi maghiari, va strânge legăturile cu celelalte două principate. Și, într-adevăr, de la 1600 până la instaurarea domniilor fanariote se duce o luptă aprigă între așa-zisă „partidă națională”, a boierilor munteni sau moldoveni împotriva boierilor și chiar domnitorilor de neam grec, care încercau să supună cele două țări.
Din istoriografia noastră oficială lipsește acest amănunt; la școală nu prea se vorbește deloc depre episodul luptei naționale nu contra turcilor ci contra grecilor care vor reuși abia după 1700 să se impună. Un secol, însă, după Mihai Viteazul, au loc lupte, în mare parte, politice, presărate ici-colo cu câte o răzmeriță, cu plângeri către Poartă și cu execuția boierilor care nu se supuneau domnitorilor greci.
Ca urmare a acestei lupte, instituțiile naționale au mai suptravietuit 100 de ani. Armata, în primul rând. Dar, după venirea fanarioților, prima grijă a acestora a fost desființarea oștirii. Au urmat celelalte schimbări care cred că se știu, cu scopul de a face orice împotrivire zadarnică. Așa se face că secolul fanariot, în ciuda unor așa-zise reforme făcute tocmai cu scopul de a spori puterea domnitorilor, va fi cunoscut pentru jaful generalizat al țării, principala consecință fiind depopularea.
De multe ori am spus că deceniile de după 1990 seamănă foarte mult cu secolul fanariot. Țara este jefuită, depopulată, rămasă fără Armata iar „boierii” care se împotrivesc jafului sunt „executați”. Orice încercare de a stopa furtul avuției naționale este descurajată prin diferite metode și, culmea culmilor, poporului i se explică faptul că așa este normal: bogățiile țării trebuie cedate băieților deștepți din Occident care, în schimb, ne oferă protecție, mărgele colorate și produsele pe care nu mai putem să le fabricăm noi înșine pentru că industria noastră a fost făcută bucăți.
Din epoca fanariotă, Principatele Dunărene au ieșit cu Revoluția lui Tudor Vladimirescu, fără ca acest lucru să însemne mare lucru pentru talpa țării întrucât, după ce au fost alungați fanarioții, le-a luat locul ciocoimea locală, Revoluția de la 1848 nefiind, la noi, decât încercarea unora de a-i înlătura pe alții din fruntea bucatelor.
Tocmai de aceea e bine de temperat speranța unora cum că o schimbare de paradigmă geopolitică va aduce râuri de lapte și miere peste țară. Pentru o pace socială durabilă și pentru ca țara să se poată dezvoltă, nu va fi suficientă schimbarea stăpânilor externi ci va fi nevoie și de o schimbare majoră în societate.
