20 noiembrie 2024

Un artist imens, Victor Rebengiuc

Cum nu prea ne sta in fire sa ne pretuim valorile cât mai sunt printre noi, ma bucur nespus când acest nefericit obicei este contrazis de realitate. Un astfel de prilej de bucurie l-am avut când am auzit ca Victor Rebengiuc este omagiat la un festival de teatru, care-i este dedicat in intregime. Acest lucru rar in România se petrece la Caracal, unde exista o cladire superba a teatrului si un public mare iubitor de spectacole. Iar Victor Rebengiuc joaca in „Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller si isi prezinta extraordinarul recital dupa F. Dostoievski, „Legenda Marelui Inchizitor”. I-am vazut toate spectacolele din ultima vreme si l-am urmarit si de foarte aproape, la niste colocvii si intâlniri cu publicul, admirându-i robustetea, vigoarea, verticalitatea. De aceea, mi se pare incredibil ca acest barbat falnic tocmai a implinit o venerabila vârsta, 80 de ani. Intr-o lume cum este cea a teatrului, agitata si consumatoare de mari energii, nu e deloc simplu sa te pastrezi intr-o asemenea stare. E nevoie pentru asta de o mare disciplina interioara, de respect pentru sine si pentru profesie. De munca multa, de daruire exemplara. Iar Victor Rebengiuc este un  artist imens, un om pe chipul caruia se citeste linistea si armonia adânca a implinirii. El are constiinta misiunii indeplinite, si de aceea si-a pastrat, intacte, propetimea, disponibilitatea sufleteasca. Nu are nimic din aerul unei vedete. Dimpotriva, e mereu atent cu ceilalti, prevenitor, gentil, deschis, simplu si direct. Felul lui de a fi parca te imbie si pe tine sa fii mai intelegator, mai drept si mai adevarat. Puterea lui de metamorfoza, in personajele intruchipate in teatru si in film, este una uimitoare. I-a dat chip lui Apostol Bologa din „Padurea spânzuratilor”, lui Tanase Scatiu din pelicula omonima, lui Ilie Moromete, a jucat in mai toate filmele lui Lucian Pintilie: „De ce bat clopotele, Mitica?”, „Balanta”, „Niki Ardelean, colonel in rezerva” , in productii apartinând lui Dan Pita, dar si la mai tânarul regizor Cristi Puiu. In teatru, unde lista personajelor interpretate este imposibil de reprodus intr-un articol, a jucat in marile spectacole ale unor regizori faimosi: Liviu Ciulei (n-am sa-i uit niciodata formidabila creatie din „Furtuna” lui Shakespeare, unde era Caliban), Vlad Mugur, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Alexa Visarion, Catalina Buzoianu, Andrei Serban, Silviu Purcarete, Alexandru Dabija. A fost de multe ori premiat, in tara si in strainatate, spre gloria teatrului si filmului românesc. Creatiile sale sunt profunde, de o mare complexitate a sensurilor, de un tulburator adevar omenesc. De aceea mi se pare firesc sa-l omagiem pe acest imens artist. Pentru ca este unic si e al nostru, daruindu-ne frumusete, forta si incredere in viata.






Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014