Tânărul arhitect Alexandru Șerban Bălan a promovat, cu aproape doi în urmă, un proiect pentru restaurarea Casei Alecsandri din Bacău în care ar fi locuit familia poetului, imobil de patrimoniu aflat în proprietate privată, dar ajuns într-o stare de degradare avansată.
Imobilul a făcut obiectul unui proces în justiție, în care Societatea Cultural-Științifică „Vasile Alecsandri” a avut calitatea de intervenient. În timpul derulării procesului s-a considerat că proiectul arhitectului Bălan nu putea fi făcut public, deși Uniunea Restauratorilor de Monumente Istorice din România a postat, tot acum circa doi ani, pe pagina sa de Facebook fotografii din proiectul pe care îl considera „un demers lăudabil, în atenția celor care ar trebui să asigure finanțarea”.
Acum s-a ajuns la o înțelegere pentru vânzarea casei, iar la finele anului trecut Consiliul Județean a hotărât să-și exercite dreptul de preemțiune în acest caz.
În prezent, Casa Alecsandri, considerată de unii doar un simplu imobil de patrimoniu, este văzută de alții ca un viitor Centru de cultură al Bacăului. Proiectul arhitectului Alexandru Șerban Bălan propunea realizarea unui complex turistic și de agrement.
„În fața ei – spunea arhitectul – ar putea fi amplasată o piațetă pentru desfășurarea diferitelor activități culturale sau pentru reorganizarea grupurilor de turiști”. Atașată monumentului, se propune o construcție care va îngloba birourile administrației complexului și o cafenea pentru dinamizarea și animarea zonei.
Totodată se va mai construi o mediatecă pe terenul liber, care va avea rolul de a oferi publicului posibilitatea de studiu și va cuprinde și o secție a bibliotecii pentru copii. Un corp adicent ei va fi magazin de suveniruri, de unde se vor putea achiziționa diferite produse care vor face trimitere la casa memorială, respectiv la poetul Vasile Alecsandri.
Centru de cultură și zonă pietonală
Proiectul arhitectului mai propune un subsol în care se fie o galerie de artă. Una dintre laturile acesteia va fi complet vitrată, iar în perioada anotimpului cald geamurile să fie glisate pentru relaționarea exteriorului cu interiorul. Accesul spre aceasta se va face pe treptele unui mic amfiteatru, care poate găzdui diferite spectacole teatrale.
Proiectul nu omite nici restaurarea clădirilor din vecinătatea casei memoriale, care vor conduce la crearea caracterului specific zonelor pietonale unde pot fi terase de cafenea.
„Această intervenție – se arată în proiect – va fi favorabilă și din punct de vedere vizual. Va contribui la un grad de confort mai mare pentru public. Prin aceasta se dorește readucerea la viață, pe cât posibil, a unui mediu propice promenadelor, pe timp de vară”.
Astfel, parcul din vecinătate va fi reamenajat. Pentru a interveni cât mai puțin asupra arborilor, aleile principale au fost păstrate, mai ales că o parte din acestea favorizează vizual. Gardul viu va fi scos, iar copacii vor fi curățați pentru o mai bună vizibilitate atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.
Parcul va cuprinde o parte din pietonalul care face legătura cu ansamblul construcțiilor propuse spre restaurare, alei pentru joging și un spațiu destinat jocului copiilor.
“Din pasiune pentru restaurarea monumentelor arhitectural-istorice, am propus un proiect de salvare a Casei memoriale Vasile Alecsandri. Am vrut să promovez prin intermediul paginii de Facebook a Uniunii Restauratorilor de Monumente Istorice acestă idee, poate stârnește interesul autorităților. Este păcat ca un monument al secolului al XVIII-lea să fie lăsat în paragină”.
Arh. Alexandru Șerban Bălan
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.