Pe data de 14 septembrie 2024, în jurul miezului nopții, agentul principal de poliție Răducan Radu, membru al filialei Sidepol Bacău și polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, a fost alarmat de vecinii săi în urma unor inundații cauzate de ploile torențiale care au afectat blocul în care locuiește. Deși se afla în timpul liber și dormea, Răducan nu a ezitat să acționeze pentru a preveni agravarea situației.
Apa de ploaie nu se mai scurgea corespunzător prin gaura de drenaj de pe acoperișul blocului, ceea ce a dus la inundarea apartamentelor și a casei scării. Agentul Răducan, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, s-a echipat rapid cu o jachetă de la uniforma sa și a solicitat ajutorul pompierilor militari de la ISU Bacău.
Împreună cu doi vecini, unul jandarm și celălalt polițist de penitenciare în rezervă, precum și cu sprijinul pompierilor, echipa a reușit să urce pe acoperișul blocului și să înlăture obstacolul care bloca scurgerea apei. Întreaga operațiune a durat aproximativ trei ore, timp în care agentul Răducan a lucrat cot la cot cu pompierii până când situația a fost complet rezolvată.
Spiritul civic și dedicarea agentului Răducan au fost apreciate de colegii săi din SIDEPOL, care l-au felicitat pentru promptitudinea și profesionalismul de care a dat dovadă. Acesta a demonstrat încă o dată că este polițist nu doar în timpul serviciului, ci și în afara acestuia, gata să intervină oricând situația o impune.
“Schimbarea suntem noi”, subliniază echipa SIDEPOL, apreciind astfel exemplul de devotament oferit de colegul lor.