Un afrodiziac periculos

Ce tare și ce pervers e afrodiziacul ăsta numit putere, cât de ușor ia mințile omului! Cum îl împinge la umflarea peste măsură a eului și la lucruri iraționale! Ajunși undeva, sus de tot, unii se cred niște zeități cărora le este permis orice, și se poartă de parcă-s eterni. Uită cât de mult adevăr este cuprins în dictonul antic „fortuna labilis”, dar asta numai până ce primesc o lecție usturătoare, până când li se sucește rău destinul și cad din înălțimi. Pe unii, puterea îi dezumanizează. Am mai scris și în alte rânduri cât de mult l-am admirat pe Václav Havel, unul dintre foarte puținii oameni politici care a rămas neatins de morbul puterii. Era extrem de uman, de modest, avea un firesc uluitor în comportament, nelăsându-se alterat de înalta funcție de președinte de stat. Am citit undeva că își păstrase obiceiul de a ieși la o bere cu vechii lui prieteni, purtându-se firesc, ca un om obișnuit. Ca un muritor de rând, pentru că asta suntem cu toți. Apoi, mă uit, tot cu mare admirație, la câteva fețe regale, la mari demnitari de prin alte părți ale lumii, de prin nordul Europei, mai precis, care merg cu bicicleta sau chiar pe jos, ducându-și copiii la școală, care stau la câte vreun rând să-și cumpere ceva, aidoma celorlalți oameni. Se duc la spectacole, la concerte, la diferite evenimente culturale (în timp ce la noi lojile oficiale rămân goale mai tot timpul), în fine, trăiesc o viață normală. Fără ifose, fără aroganță, care este un semn al parveniților de cea mai joasă speță. Orice urmă de modestie și de comportament normal, civilizat, politicos, binevoitor dispare la mulți dintre cei deveniți puternicii zilei în spațiul mioritic. Unde, de altfel, este alternanța deal-vale, dar pe care ei o dau rapid uitării când se cocoață în vârf. Cu atât mai rău pentru ei, fiindcă valea există, și o poți lua într-acolo când nici nu te aștepți. Comportamentul de șef absolut, discreționar, e foarte răspândit la noi, unde vezi mulți „înghipsați” (se mișcă și se poartă de parcă au un ghips interior, pierzând orice urmă de naturalețe) sunt țanțoși, infatuați, te privesc și îți vorbesc din pod. Fac o mulțime de promisiuni înainte de a ajunge în posturi importante, dar nu se țin de ele. De unde atâta cuvânt ținut, de unde atâta onoare? La niște impostori care nu știu altceva decât să obțină privilegii pentru ei, trăind ca niște nababi într-o țară sărăcită din vina unor politicieni iresponsabili.
Sunt atâția ani de când „aștept să obosească nedreptatea” (era o vorbă a lui Tudor Vianu), de când vreau să văd la putere oameni integri, legitimi în funcțiile lor. M-am săturat de prostia solemnă, de aroganța fără limite, de lipsa totală a empatiei și a simțului moral, toate extrem de vizibile la mulți dintre cei care ocupă poziții de maximă importanță în societate. Aștept de mult o meritocrație, aștept să văd oameni valoroși, sănătoși la cap, lucizi, cu un prestigiu real, cu idei și cu viziune, buni patrioți, onești, responsabili, puși pe treabă și neacaparați de puterea care corupe.