Un afacerist bacauan la Torino

Barbatul inalt, intr-o camasa purtata pe dinafara de pantaloni, ma primeste relaxat. Inchide usa de la birou, semn ca nu vrea sa fie deranjat si isi da telefonul mobil pe discret. Dovada de politete fireasca, neostentativa. Discutia incepe firesc, complet neinhibata. Comerciant veritabil, ne-a cerut sa-i facem o fotografie si in fata vitrinei plina cu produse romanesti pe care le comercializeaza in Italia. Personajul nostru are 36 de ani, este din Bacau si se numeste Mihai Cristofor. Este in Italia de 12 ani, s-a stabilit in Torino inca de la inceput, cand acolo nu erau decat vreo zece romani. Nu vrea sa se mai extinda, se multumeste cu ce are, adica un depozit de marfuri si bauturi traditionale romanesti, pe care le distribuie la cele vreo 300 de magazine din Italia care vand si produse romanesti. aM-am ridicat pe picioarele mele. Am venit aici in 1996, am dormit la Cotolenco (un fel de azil de noapte, n.r.), am lucrat ca hamal la un depozit de verduri (legume, fructe si verdeturi, n.r.) si incet, incet am castigat respectul patronului. Eram corect, cinstit si in scurta vreme mi-a dat in primire un stand in piata. In timp am devenit vanzatorul cu cei mai multi clienti, iar patronul mi-a dat procent la vanzari. Cand mi-am facut lichidarea, am plecat cu peste 5.000 de marci in buzunar. Cu acesti bani mi-am inchiriat un spatiu micut intr-un fel de aPlusa al italienilor si am inceput sa vand acolo verdeturi. Mizam pe flerul meu, chiar daca magazinul nu avea vad aproape deloc. Am pus muraturi, ca doar aveam legumele pe mana, si au dat romanii buluc. Au inceput sa ma intrebe si de alte produse de-ale noastre si uite asa am facut acolo o clientela care mi-a permis dupa aceea sa ma gandesc la ceva mai mare. In doi ani mi-am vandut afacerea cu 32.000 de euro. Mi-am inchiriat un spatiu de 200 de metri si mi-am facut primul depozit de produse romanesti. Apoi, dupa alti doi ani am trecut la unul de aproape 500 de metri, iar acum, de trei ani, am acest depozit de 750 de metri patrati. Cifra mea de afaceri a crescut la doua milioane de euro pe an”, si-a povestit viata, pe scurt, Cristofor. Afaceristul bacauan are contracte cu trei mari firme de vinuri din tara, care ii trimit in fiecare saptamana cate un tir de vin romanesc. Si sucurile romanesti au mare trecere, pentru ca Mihai Cristofor trebuie sa se aprovizioneze saptamanal cu aproape doua tiruri de marfa. Romanii mai cauta zacusca, tot felul de conserve cu specific romanesc, mustar, muraturi, dar, mai ales, carne si branzeturi romanesti. aGanditi-va ca italienii au zeci de feluri de branza. Romanii daca nu mananca telemea de oi sarata nu se simt bine”, ne-a mai spus Cristofor. Afaceristul bacauan are si salariati. Evident, tot romani. Cei cinci muncitori romani au un salariu de 1.300 de euro pe luna pe cartea de munca. Scris de Mioara Radu