Un abonat fidel. „Citesc ziare si reviste de la 16 ani”

Atunci când auzi ca o doamna citeste presa, neintrerupt, de la vârsta adolescentei, cumparând zilnic ziare, iar mai târziu, la pensionare, a apelat la comoditatea abonamentului, te intrebi ce a determiant-o, ce imbold ascuns o duce la chiosc sau o face sa astepte, zilnic, la poarta, postasul. O asemenea persoana am descoperit, din intâmplare, la Saucesti, pe strada Orizontului, nr. 1. Informatia o am de mai mult timp, insa am amânat, nepermis de mult, sa-i bat la poarta. O casa cocheta, relativ noua (trecuta prin doua inundatii, dupa cum aveam sa aflu), mai multe dependinte, un porumbar, custi pentru nutrii, toate supraetajate, garaj si o gradina nu prea mare, pregatita pentru recolta viitoare.

Totul este aranjat cu mâna de gospodar. Doamna Cristina Enache ma astepta, avertizata de un telefon initial. „Va stiu din ziar, aveti si poza, citesc ce scrieti de multi ani. Imi place, dar v-am si ocarât de multe ori, când ati criticat pe cine nu trebuia. Intrati, la noi, ca la tara, ma scuzati, va primesc in bucatarie, este mai cald, sotul este plecat la o sora de-a mea, sa o ajute la treaba.” Cald, simplu, televizorul este pe un canal de stiri, pe masa câteva ziare. Discutia curge linistit, de parca ne-am cunoaste de când lumea.

„Sefa cu ziarele”

„Va intrebati cum o femeie citeste de atâtia ani ziarele. Am inceput din tinerete, acum 50 de ani, eram eleva la Scoala Tehnica Agricola de la Trifesti – Roman. Citeam «Scânteia Tineretului» in clasa, aveam câteva minute, in fiecare zi de «citirea presei». Eram copii, imi placea cum scria Adrian Paunescu, avea o rubrica la pagina intâi. Asa am inceput. Mi-a intrat in sânge, a devenit ca un drog: ziarul si cafeaua”, spune repede doamna Cristina. Dupa absolvire, s-a angajat intâi la CAP, in 1966, pâna in ’76, vreo 10 ani, dupa aceea a dat diferente, ar fi vrut sa urmeze horticultura, insa s-a casatorit, familie, copil, iar soacra ii tot zicea, «dar ce-ti mai trebuie tie scoala», si nu s-a mai dus. A facut niste cursuri de contabilitate la Liceul Economic si a lucrat in domeniu pâna am iesit la pensie.

Intre timp s-a transferat la Agrocoop, iar dupa aceea la Directia Muncii. „Citeam «Steagul Rosu», era saptamânal. Faceam naveta si veneam mai repede, pâna la program, eu terminam ziarul, dupa care il citeau toti. Asa am cumparat ziare pâna am iesit la pensie, dupa care m-am abonat, ca la tara, nu stiu de ce, nu sunt ziare la vânzare. Dupa Revolutie, am cumparat «Desteptarea», zi de zi. Erau cozi la ziare, nu ca acum, câteodata intârziam la serviciu, dar nu plecam de acolo fara ziar. La Directia Muncii, m-am ferit o vreme, imi era teama de sef, citeam pe furis, insa am vazut ca si lui ii place, mergea ziarul prin tot biroul. Venea domnul Magirescu, seful nostru, si imi zicea: «Cristina, tu esti sefa cu ziarele», dadea si el bani, iar eu il cumparam.” Am intrebat-o ce citeste din ziar.

„Am citit tot, citesc si acum tot. Ma intereseaza ce se intâmpla in judet, in Bacau. Citesc de la economic, social, politica, povesti de viata, sport, publicitate, accidente, rând cu rând, de la pagina intâi, pâna la ultima. In ultimii ani, aveti doua pagini cu diferiti oameni. Foarte interesant, oameni care au facut ceva la viata lor. Imi plac povestile. Imi place sportul, gimnastica, handbalul, la fete, pe timpuri, aveam echipa mare, citesc despre dansurile sportive, despre fotbal. Ce echipa aveam! “

Dupa ce a iesit la pensie si-a facut abonament. „Tot la Desteptarea, este ziarul nostru, vine postasul cu el la poarta. Cunosc câtiva ziaristi, doamna Tintaru, Roxana (ea a lucrat la Directie), Stanciu, Verman, Dan Sion de la Sport. Completez integrame, pe timpuri aveati si rebus, acum nu mai este, nu stiu de ce, este interesant si educativ”, imi spune doamna Cristina.

Ii place ziarul scris. Sa dea pagina cu pagina

Citeste despre tineri, din scoli, despre copiii buni la invatatura, olimpici. „Sunt ai nostri, am o nepoata, era la «Vrânceanu» si când aparea câte un articol despre liceu ii dadeam telefon si ii spuneam, ma suna si imi zicea ca a cumparat ziarul, l-a dus la scoala si l-au citit cu totii”. Sunt cazuri când nu vine ziarul, o zi, chiar doua, este tristete in casa. „Am intrat pe internet si tot l-am citit, dar nu-i la fel. Eu vreau sa dau paginile, foaie cu foaie, sa vad pozele, sa cunosc lume, oameni. Il pun deoparte, mai fac treaba, il iau din nou, il citeste si sotul, dar dupa mine.”

Ziarul “Desteptarea” circula in tot catunul, vin vecinii si cer ziarul, iar doamna Cristina il da, insa cu litera de lege: sa-l aduca inapoi. Nu se intâmpla de fiecare data, de aceea nici nu a reusit sa-si faca o colectie. Este important sa fii informat, mai spune doamna Cristina, care a devenit „omul cu informatiile”.

„Daca eu citesc tot, vad si locurile de munca, si când ma intâlnesc cu tineri pe care ii cunosc, le spun, uite este acolo un loc, mergi si vezi daca nu poti sa te angajezi. Câtiva au venit si mi-au multumit: au reusit. Ma intristez când citesc ca a murit o cunostinta.” Când nu este acasa, postasul ii lasa ziarul la un bar, pe colt. Il citesc toti, ferfenita il ia acasa. Se mai supara, ii vine sa renunte, insa supararea nu tine mult. „Nu pot fara ziar, au fost luni când am uitat sa-i spun postasului sa ma aboneze, am dat telefon la cunostinte in oras sa-mi faca abonament. Acum vine iarna, ce sa faci toata ziua in casa? Ma bucur când sunt mai multe pagini, vinerea mai ales.”

„Prin presa simti ca faci parte din tara asta”

Din comuna, din Saucesti, nu prea se scrie, „sunt si in sat la noi lucruri bune”, s-a scris doar pe la alegeri, la inundatii, in 2008, in 2010, când a venit presedintele Basescu, de s-a certat cu oamenii, a venit si Elena Udrea, dar nu s-a dus sa-i vada, ca avea treaba la casa, apa a inundat tot, noroc ca a avut asigurare. „Poate veniti mai des in sat”, ne sugereaza. Ce ar vrea sa mai gaseasca in ziar, ce ar vrea sa citeasca?

„Despre oameni, lucruri bune, prea se scrie numai lucruri rele, cui ii foloseste toata ziua numai catastrofe, numai furturi, numai coruptie, femei dezbracate. Lumea asta, lumea noastra are si parti bune, cine a facut tot ce avem? Cine o sa construiasca mâine? Oamenii, tinerii, or sa vina si cei plecati afara. Despre ei sa scrieti!”, ne povatuieste Cristina Enache.

Intre timp vine si sotul, domnul Stefan. Ma ia in primire cu o gluma: „Mai vine lumea si la noi, la cei mici? Nu-i rau, va multumesc. Ce sa va spun si eu, presa este un lucru bun, afli de toate, simti ca faci parte din tara asta. Nu-i usor astazi, n-a fost niciodata pentru noi. Este multa lume care o duce greu, si nu-i drept, sunt familii care nu au bani de-o pâine, cei mari ar trebui sa faca mai mult pentru cei de la tara, de aici pleaca papica tarii.”

Sunt doi oameni pe care speranta nu i-a parasit. Poate lucrurile se mai schimba, au muncit o viata, muncesc si acum, insa sunt fericiti, isi doresc sa fie sanatosi, impreuna cu fiica, ginerele si nepoata, sa apuce sa citeasca si despre un alt Bacau, despre o alta Românie.

„Va doresc sa puteti sa scrieti de bine, iar noi sa va citim. La implinirea celor 25 de ani de aparitie noi, familia Enache, va uram cât mai multe editii si va asteptam si la 50 de ani. Noi avem timp!”, incheie domnul Stefan.