* Îndemnul la patriotism este ultima soluție a regimurilor aflate în corzi. În 1989 se transmitea muzică patriotică în vreme ce Armata patrula pe străzi. Ce avem azi e o combinație mortală de măsuri menite, chipurile, să liniștească lumea, dar care, în realitate, au efect invers. Soldați înarmați pe străzi, lumea fugărită să nu iasă din case, imnul național difuzat de mașinile de poliție și, peste toate, cenzurarea tuturor informațiilor despre evoluția epidemiei. Măsurile de genul asta au efect. Câteva săptămâni maxim. După aia se alege praful. Pentru că nici un regim nu este în stare să țină secretele departe de public. Oricât ar încerca, la un moment dat, cineva vorbește. Și distruge tot narativul.
* Un soldat care se pregătește de lupta dar e trimis la război fără muniție, fără bocanci și fără conserve, are tot dreptul să refuze să servească drept „carne de tun”. La fel și medicii. Le poți cere să între în prima linie a epidemiei, să-și riște viață, dar nu le poți cere să între în spitalele cu bolnavi infectați SARS CoV 2 fără echipamente de protecție. Nu-i poți condamnă la îmbolnăvire și chiar moarte pentru că unii nu și-au rezolvat parandărătul și nu au cumpărat echipamente, măști, combinezoane…
* După ce Putin a vizitat spitalul cu bolnavi de SARS CoV2, și Iohannis s-a dus în vizită. La un spital fără pacienți…
* Ceaușescu nu s-a priceput. Dacă spunea ceva de un virus când a scos Armata pe străzi, în 1989,românii îi mulțumeau și azi.
* Va mai amintiți de Mohammad Said al-Sahhaf, alias Comical Ali, ministrul irakian al informațiilor care anunța în fiecare zi ce bătaie iau americanii de la armata lui Saddam? A revenit, îl vedeți în fiecare zi la televiziunile românești spunându-va că o să fie bine, să nu fie rău…
* Aștept să se facă filmul Colectiv II despre cum a închis Guvernul competent spitalele înainte să înceapă cu adevărat epidemia
* Faza cu vaccinul românesc e reală. Doar că nu e cum au zis, virusul se distruge cu glonț de 7,62.
* Incendiile din Australia ce mai fac? Amazonia mai arde? Notre Dame s-a reconstruit? Toată lumea e OK?
* Dionisie cu ochii umflați de somn:
– Ce-i, ba, dau ăștia muzică patriotică? Să mă trezești când trece Armata de partea poporului!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.