Ultimul drum cu Ion Mihalache, artistul cu vocația prieteniei. Dionis Pușcuță: ”Luci era iubire”

”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”… Poate ne este greu să credem… dar cred că el învățase demult… Numai noi nu eram pregătiți să vorbim la trecut despre el, despre artistul Ion Mihalache (15 Martie 1964 – 14 Mai 2023). Sau despre Luci… cum îi spuneau cei apropiați…

El învățase să moară câte puțin… iubind viața, arta, până la consumare de sine.

Ion Mihalache era un risipitor de viață. Se risipea cu generozitate în clipa care trece, se risipea în dependența de umanitate, în hohote de râs cu prieteni, se risipea în atelier, în galerii de artă, se risipea pe schele de biserici pictate de el, se risipea în sala de clasă, ca profesor de arte la Palatul Copiilor Bacău, se risipea în iubire… de frumos. El învățase demult să moară câte puțin. Prețuind viața, în fiecare clipă. Și cu toții l-am iubit pentru asta.

Era stabilit în Bacău, dar Bacăul s-a făcut astăzi Neamț, pentru că zeci de artiști, profesori, muzeografi, scriitori, oameni de cultură din Bacău au dorit să îi fie aproape pe ultimul drum și s-au adunat în curtea căsuței sale din copilărie, din satul Mastacăn, al comunei Borlești, județul Neamț. I-au fost alături cu respect, cu iubire și durere. A fost o despărțire ca o îmbrățișare caldă, între prieteni și una dintre cele mai frumoase treceri.

”O să-mi amintesc mereu râsul lui”, ”Luci era un domn, un om elegant”, ”Era ca un copil”, ”Luci era un prieten bun”, ”Luci iubea viața”. ”În ultima vreme se distanțase”…

Nimeni n-a venit din datorie. Numai din iubire. Pentru că Luci era iubire de oameni. Și, aproape simbolic, în sat astăzi (sau mereu) nu există semnal la telefon, iar Ion Mihalache ne-a conectat încă o dată între noi, pentru că el era un om fără distanțe.

Iar în curtea plină de flori și de tufe de căpșuni, înflorite, pe drumul strejuit de copaci înalți, în cimitirul alb și în biserica frumoasă din satul în care toată lumea îl știe de ”Luci”, astăzi, lacrima n-a avut gen. Femei și bărbați l-au plâns deopotrivă, fără diferențe. Dar dintre toate, cel mai sfâșietor cântec de dor a fost lacrima mamei sale. I-au mai fost alături la căpătăi și fiica, Smaranda, care i-a fost muză și model pentru numeroase serii de lucrări, nepotul, sora, fratele, prieteni, colegi de la Palatul Copiilor Bacău și de la Filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, fostul învățător ș.a.m.d.

”Ca artist, și-a înmulțit darul. Un artist rămâne nemuritor prin opera sa, dar și fiecare ființă rămâne nemuritoare prin sufletul său, care e suflare Dumnezeiască. Când venea acasă, dorea să fie Luci, copilul mamei sale, fratele, vecinul, omul acestor locuri, și el va rămâne astfel în amintirea noastră”, a vorbit în cuvântul său preotul Adrian Huștiu, despre artistul și omul Ion Mihalache.

Dar imaginea care ne va rămâne, cred, tuturor, din această zi nu e imaginea acestor ultime cuvinte de preot ori imaginea înhumării sau imaginea lacrimilor, ci lumina din cuvintele artistului Dionis Pușcuță, care, copleșit de emoție, a rezumat, la invitația preotului, gândul tuturor celor prezenți:

”Îmi amintesc că eram într-un studio foto mai mulți artiști, pentru a ne face fotografii, și fiind rugați să scriem sau să desenăm ceva ce ne definește, Luci a scris că iubește viața. ”IUBESC VIAȚA!”, cu semnul exclamării a scris. O spun cu amărăciune. Iată că pleacă atât de repede tocmai cei care iubesc viața. LUCI ERA ȘI IUBIRE, ȘI VIAȚĂ. Era iubit de toți, de colegi, de prieteni, n-aveai cum să te superi pe el. Bineînțeles că va rămâne alături de noi. Un artist există în permanență, prin opera lui. Dumnezeu îi înzestrează pe artiști pentru nemurire, pe care o ating în felul lor, prin creația lor, care rămâne. LUCI VA RĂMÂNE. Însuși locul acesta va rămâne în istoria artei, ca loc în care s-a născut artistul Luci Mihalache. Căci omul sfințește locul.”

Am fost la înmormânarea lui și am înțeles, cred, cu toții, de unde venea liniștea lui Ion Mihalache. Din satul acesta micuț, Mastacăni, un sat liniștit, cu pajiști înflorite, și copaci înalți, cu fântâni și case mici, un sat cu troițe și cu un cimitir alb, un sat ca o tihnă lângă ai tăi.

Ion Mihalache s-a născut în Borlești, judetul Neamț, în 15 martie 1964. În 1996 a absolvit cursurile secției Arta Murală, a Academiei de Artă din Bucuresti, la clasa profesorului Ion Stendl, și cursurile Scolii de pictură bisericească.

Din 1998 a devenit membru al Uniunii Artistilor Plastici din România – Filiala Bacau – la secția Pictură. În 2010, pictorul bacauan Ion Mihalache a fost desemnat de Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici (UAP) din România artistul anului, pentru expoziția personală de pictură, „Pentru Smaranda”, inspirată de fiica sa.

S-a stins din viață, răpus de o boală fulgerătoare, pe care a ascuns-o până în ultima clipă tuturor, prietenilor și familiei, la 14 mai 2023.

LUCI ESTE IUBIRE.

Laura Huiban