16 noiembrie 2024

Ultimul act jucat de Adrian Gazdaru pe scena bacauana

S-a incheiat stagiunea 2013-2014 a Teatrului Muncipal “Bacovia”. S-a incheiat, dupa noua ani, si mandatul de director al actorului Adrian Gazdaru. Dupa câstigarea, cu brio, a concursului organizat de Primaria Bucuresti si Teatrul Excelsior, Gazdaru va fi, de la 1 august, manager al teatrului bucurestean.

Luni, 30 iunie, de la ora 10, fostul director a avut o intânlire, informala de data aceasta, cu ziaristii din presa scrisa si video. Bilant? Nostalgie? Regrete? De toate. Istorie.



“Proiectul meu de suflet ramâne «Gala STAR», un festival international – un teatru are nevoie de un festival – care a pornit destul de greu, chiar cu neincredere, insa, in timp, s-a dovedit benefic pentru teatru, pentru actori, pentru public. Sper sa continue, ar fi pacat sa se intrerupa”, spune Adrian Gazdaru.

Un alt obiectiv a fost deschiderea teatrului pentru mari regizori: Hausvater, Dabija etc. Si, nu in ultimul rând, ca teatru al comunitatii, prin repertoriul ales, echipa manageriala, trupa au militat – si, in parte, au si reusit – sa aduca spectatori la teatru, in special tineri.

“Au fost ani frumosi, au fost ani grei, unii foarte grei, dar viata nu-ti ofera numai roluri frumoase. Voi pastra o amintire frumoasa anilor petrecuti in Bacau, multumesc presei pentru sprijin, pentru mediatizare, cu bune si cu rele, pozitia presei fata de teatru, de repertoriu, de actori a fost oglinda noastra, in care am privit mereu cu interes”, a incheiat Adrian Gazdaru.

Pleaca, dar nu paraseste teatrul, va mai colabora, acum in calitate de regizor, continua sa joace, daca va fi acceptat, in spectacolele in care este deja distribuit si, daca va mai fi invitat, va raspunde pozitiv la orice proiect.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014