Conform cifrelor oficiale ale celor de la E.ON, regiunea Est, din care face parte si Bacaul, alaturi de judetele Iasi, Botosani, Suceava, Neamt si Vaslui, a beneficiat de investitiile cele mai reduse in cursul anului trecut. Datele vizeaza programul de reabilitare, modernizare si extindere a retelei de distributie de gaz.
Bacaul alaturi de judetele co-regionale a avut parte de un program investitional relativ redus in cursul anului trecut. Astfel, in regiunea Est, au fost realizate lucrari de extindere, reabilitare si modernizare a conductelor si bransamentelor pe o lungime de aproximativ 74 de kilometri. Valoarea totala a acestor investitii este de 8 milioane de lei. Singura regiune cu un program investitional relativ similar este cea de Vest, din care fac parte judetele Arad, Caras-Severin, Timis si Hunedoara. Lucrarile din aceasta regiune au acoperit 145 km de conducte, valoarea declarata de E.ON fiind de 10 milioane de lei.
Campionii investitiilor
Regiunile Nord si Sud au avut parte din plin de investitii masive de la E.ON. Nordul, care include judetele Cluj, Salaj, Satu Mare, Maramures si Bistrita Nasaud se lauda cu 180 km de conducte modernizate, reabilitate sau extinse, cifra lucrarilor fiind de nu mai putin de 18,5 milioane lei. Asta in timp ce regiunea Sud, din care fac parte judetele Mures, Sibiu, Alba si Harghita a batut toate recordurile. Cu investitii de mai bine de 44,5 milioane lei, aceasta regiune a avut parte de lucrari ce au acoperit aproximativ 580 kilometri de conducte. Se pare ca discrepantele de ordin economic din tara se reflecta si in programele de investitii ale marelui proaspat holding E.ON Romania, principalul furnizor de servicii in domeniul energiei. Unul dintre motive ar fi ca pe la noi s-a facut reteaua mai de curand, asa ca putem sa asteptam. Alt motiv ar fi ca si asa suntem ultimii ca venituri, asa ca platim ultimii facturile. Prin urmare… mai e de asteptat.
Emilian Berceanu