Gara Bacau a rasunat ieri de sunetul strident si trist al unei sirene. La linia a IV-a a sosit trenul de Piatra Neamt. Nimic neobisnuit. Cu exceptia grupului de barbati, cu buchete de flori in maini. Il indeamna pe mecanic sa coboare. Acesta se lasa asteptat. Este pus la patru ace si are ochii inlacrimati. Mangaie usor manetele si butoanele. Priveste timid spre colegii care il asteapta la scara locomotivei. O coboara pentru ultima oara ca mecanic de tren. A fost drumul de adio. De astazi, Neculai Ignat este pensionar. A urcat in tren, pentru aceasta cursa, rugandu-se sa incheie drumul cu bine. „Am fost ferit de necazuri de-a lungul celor 30 de ani de cariera. Atat mi-am dorit la fiecare plecare: sa-mi duc in siguranta calatorii la destinatie. Cat despre perioada care urmeaza, sincer, nu mi-am facut mari planuri. Ma voi odihni, zic eu, vreo luna, dupa care, la munca. Putere inca mai este”. Colegii au tinut sa-i fie alaturi, asa cum cere traditia ceferistilor. Oameni caliti, cu psihic puternic, nu s-au sfiit sa-si arate emotiile. „Ii dorim toti sanatate si pensie lunga, ne-a declarat Petru Pascaru, mecanic. Il sfatuim, in acelasi timp, sa fie chibzuit, sa nu munceasca din greu ca pensionar. Noi, mecanicii, nu suntem obisnuiti cu munca fizica. Ne uzam mai mult psihic”. Proaspatul pensionar se simte inca in putere.
[ad#stire] Nici nu se gandeste sa astepte in papuci venirea postasului cu pensia. Va lucra in gradina si va sta mai mult cu sotia, fiul si nepotica. „Timpul zboara fara sa-l vedem. Parca ieri fugeam in pauza de la scoala sa privesc trenurile care treceau prin gara din Pascani.”
Doina Mincu
