19 noiembrie 2024

Uimiri

Am fost spectator in aceasta campanie electorala. N-am aplaudat, am economisit rezervele de vitriol estetic, m-am amuzat pe rupte, uneori, dar, cel mai mult, am cochetat cu uimirea. Acum, cand in cursa au mai ramas doar putini actori, pot sa spun si ce mi-a provocat uimirea. N-am crezut in veacul vecilor ca dupa aproape douazeci de ani de la ceea ce s-a numit a fi si o revolutie morala vom mai gasi pe listele de candidati si pedofili, proxeneti, puscariasi, criminali morali, analfabeti cu alfabetul buchisit in perioade duble de scolarizare, aplaudaci de doua parale, frustrati de serviciu de genul celor care se cred dizidenti pentru ca i-a tuns chilug un militian mai zelos, motiv pentru care acum invoca statutul de geniosi neintelesi ai natiei etc. Am vazut apoi Minciuna distribuita in rol de primadona. Atat de mult mi s-a explicat ca negrul este alb, incat m-am dus de mai multe ori la spectrul culorilor, pentru verifica daca sunt prizonierul unor iluzii optice. Interesant este faptul ca unii dintre cei care fac parte din regnurile mai sus amintite au avut credit popular. De ce? Poate din cauza unor oameni ca mine care, desi ii cunosteau foarte bine pe intrusii candidati, au preferat rolul de spectator, atitudinii de divulgare a adevarului despre acestia. A divulga este simplu, dar a argumenta este foarte greu intr-un sistem in care pana si evidentele sunt, uneori, juridic, infirmate. De ce nu spui, am fost intrebat, ca indivizii acestia sunt pedofili, proxeneti si analfabeti? Pentru ca, am raspuns eu, nu sunt pedofili, proxeneti si analfabeti oficiali, cu patalama. Toata lumea stie ca au aceste atribute, dar este greu de dovedit cu o justitie care – si din cauza legilor mult prea permisive – este mult prea ingaduitoare. Dar daca acesti pesteristi nu pot fi lesne dovediti juridic, atunci cum se face ca noi nu putem sa-i sanctionam macar pe mincinosi, prin vot? Ne rezervam, filistin, doar dreptul de a ne amuza de depravarea minciunii electorale. Aceasta este uimirea mea cea mai mare. Ne lamentam pentru ca nu putem starpi Minciuna, cand aceasta se vede cu ochiul liber. Asta seamana cu atitudinea celui care crede ca-si bate joc de amantul sotiei sale, spunandu-i ca i-a pus coarne in noaptea trecuta. Veti spune ca a deosebi Minciuna de Adevar reprezinta o intreprindere foarte delicata. Un amic ratacit pe o asemenea lista electorala, in care erau mai multe epave morale, mi-a si spus: aN-am stiut in ce companie voi nimeri…” De fapt, i-am spus, nu nimerim pe nicio lista. Aceasta este alegerea noastra responsabila. O alegere care marcheaza parcursul fiintarii celui care a gresit. Poate de aceea filosofii cu staif spun ca suntem condamnati la libertate.
…Ati banuit, desigur, ca nu este vorba despre campania electorala de la noi. V-am vorbit despre alegerile care consuma energii nebanuite (chiar si in aceste zile), pe misterioasa planeta Q, unde am fost musafir in timpul din urma.

Scris de Ion Fercu






Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014