Ironia face ca schimbarile petrecute in ultimii ani sa ne prinda cum nu se poate mai prost: daca tragem linie si adunam, vedem ca ne-am vândut suveranitatea si bogatiile pentru a intra intr-o Uniune ajunsa la capatul puterilor, care nu mai are nici vointa de a continua proiectul si nici banii necesari pentru a-l sustine.
Sa fim sinceri cu noi: in momentul aderarii, nu eram pregatiti nici economic si nici institutional sa facem parte din UE. Nu mai vorbesc de mentalitati. Dar, am intrat dând spaga gazul, petrolul si energia electrica, plus alte câteva maruntisuri.
Cei care au inchis ochii, bagând in buzunar resursele românesti, au mai trancanit putin despre coruptie, birocratie, economie de piata si ne-au vârât in UE, unde am intrat in malaxorul care avea sa ne distruga bruma de industrie.
Noi am tacut chitic; am sperat ca spaga o sa merite, pentru ca vom pune mâna pe fondurile europene cu care sa ne modernizam tara. Doar ca a venit criza, iar banii au inceput sa se imputineze.
Tarile mai vechi din UE se fac ca uita ca au de platit contributii, iar smecherii de la butoane spun ca nu ne mai dau bani, nu pentru ca nu-i au, ci pentru ca nu stim noi sa accesam programele. Mai nou, firmele românesti, câte mai sunt, au descoperit ca nu mai prind contracte de anvergura in tara, ca toate lucrarile cu bani multi sunt câstigate de firme straine.
Teoretic, pare ok, dar când incepi sa sapi, vezi ca firmele alea care câstiga licitatii peste licitatii au la fel de multe bube, daca nu mai multe, ca ale noastre. Si, mai dau si faliment, in timp ce construiesc ceva, lasându-ne si fara bani, si fara lucrare.
Asa ca, eu zic sa nu mai asteptam minuni nici de la UE, nici de la politicienii nostri. De fapt, de nicaieri. Urmeaza o suta de ani de intuneric, frig si foamete. Somn usor!
