Programat inițial sâmbătă, la ora 11.00, meciul Universitatea Cluj- Aerostar Bacău se va disputa luni, de la ora 18.30, în epilogul etapei a șasea a ligii secunde. Jocul va fi televizat de Digisport. „Modificarea face ca programul nostru să devină ceva mai comprimat în condițiile în care joi vom juca la Miercurea Ciuc, în Cupă, cu Csikszereda, după care vom primi vizita Luceafărului Oradea, în etapa a șaptea de campionat. Asta este situația”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici. În aceste circumstanțe, partida dintre Aerostar și Luceafărul Oradea va avea loc fie duminică, 16 septembrie, fie luni, pe data de 17.
Runda a șasea a Ligii a II-a va debuta astăzi, cu meciul de la Târgoviște, dintre Chindia și CS Mioveni.
Iată programul complet al etapei a șasea:
Vineri, 7 septembrie, ora 17.00: Chindia Târgoviște- CS Mioveni.
Sâmbătă, 8 septembrie, ora 11.00: Luceafărul Oradea- UTA Arad, Academica Clinceni- ACS Poli Timișoara, Sportul Snagov- Ripensia Timișoara, CS Balotești- Dacia Unirea Brăila, Metaloglobus București- Daco-Getica București. Ora 15.00: Energeticianul- Petrolul Ploiești.
Duminică, 9 septembrie, ora 15.00: Pandurii Târgu-Jiu- Farul Constanța. Ora 19.30: ASU Politehnica Timișoara- FC Argeș.
Luni, 10 septembrie, ora 18.30: Universitatea Cluj- Aerostar.
Clasamentul Ligii a II-a
1. Sportul Snagov 5 4 1 0 9-1 13p.
2. Acad. Clinceni 5 4 0 1 20-3 12p.
3. UTA Arad 5 3 1 1 9-5 10p.
4. Chindia 4 3 1 0 6-2 10p.
5. Energeticianul 5 3 1 1 10-7 10p.
6. CS Mioveni 5 3 0 2 10-5 9p.
7. ”U” Cluj 5 3 0 2 8-3 9p.
8. FC Argeș 5 2 3 0 6-2 9p.
9. Pandurii Tg. Jiu 5 2 2 1 7-5 8p.
10. Petrolul Ploiești 4 2 1 1 5-2 7p.
11. ASU Poli Timiș. 5 2 1 2 4-4 7p.
12. Farul Constanța 5 2 0 3 9-10 6p.
13. Luceafărul 5 1 2 2 6-10 5p.
14. Daco-Getica 5 1 2 2 6-11 5p.
15. Ripensia Timiș. 5 1 1 3 7-11 4p.
16. ACS Politehnica 5 1 1 3 8-15 4p.
17. Metaloglobus 5 1 1 3 2-20 4p.
18. Dacia Unirea 5 0 2 3 3-14 2p.
19. Aerostar Bacău 5 0 1 4 5-10 1p.
20. CS Balotești 5 0 1 4 1-11 1p.