În articolul său „Turcia la răscruce: respingerea Occidentului și noi ambiții globale,” jurnalistul turc Ibrahim Karagul abordează o temă profundă și de actualitate: reconfigurarea Turciei ca putere emergentă pe scena globală și îndepărtarea de vechile alianțe cu Occidentul, în special cu Statele Unite și Uniunea Europeană.
Articolul său conturează un tablou în care Turcia își redefinește identitatea geopolitică și își asumă un nou rol în ordinea mondială, în special prin posibila aderare la grupul BRICS.
Un punct central al analizei lui Karagul este propunerea Turciei de a adera la BRICS, o alianță economică între Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.
Această mișcare, în contextul în care Turcia este o țară NATO, ar marca o ruptură semnificativă de axa tradițională Vestică. Potrivit lui Karagul, indiferent dacă oferta de aderare a venit din partea BRICS sau dacă a fost o inițiativă turcă, consecințele acestei decizii ar fi majore pentru echilibrul global de putere. Aderarea ar semnala o repoziționare strategică a Turciei de la o țară dependentă de Vest, la una care își consolidează legăturile cu Estul emergent.
Această mișcare simbolizează o independență nouă a Turciei, dar și o diversificare a parteneriatelor sale. Karagul subliniază că BRICS nu este un bloc militar, ci unul economic, ceea ce arată că Turcia nu caută o confruntare deschisă cu Occidentul, ci o repoziționare diplomatică. Această schimbare de strategie este o dovadă a faptului că Turcia vede o lume multipolară în formare și își dorește să joace un rol activ în ea.
Karagul susține că Occidentul, și în special Europa și Statele Unite, sunt „în agonie” în Turcia, făcând referire la tensiunile constante dintre Ankara și partenerii săi occidentali. O temă recurentă în articol este umilința pe care Turcia a simțit-o în decursul decadelor în relația cu Uniunea Europeană. Ankara a fost forțată să aștepte la „ușa UE” timp de ani de zile, fără să primească accesul mult dorit, în timp ce a asistat la schimbări fundamentale în ordinea globală. Acest tratament a alimentat sentimentul naționalist și a contribuit la decizia Turciei de a se orienta spre noi parteneriate.
Mai mult, articolul face referire la amenințările NATO, subliniind că, deși Turcia a aderat la alianță în 1952 din cauza amenințării sovietice, astăzi cele mai mari riscuri provin tocmai de la aliații săi occidentali. Această realitate reflectă o inversare dramatică a rolurilor și sugerează că NATO nu mai este o garanție de securitate pentru Ankara, ci mai degrabă o sursă de presiune și constrângere.
O altă idee majoră prezentată de Karagul este reducerea decalajului tehnologic și economic dintre Est și Vest. El argumentează că Estul a recuperat o mare parte din deficitul său de capital și tehnologie față de Occident și că cererile de schimbare ale sistemului global occidental au atins un punct critic. Această schimbare este vizibilă prin ascensiunea puterilor emergente, precum China, India și Rusia, și prin formarea de blocuri economice și politice alternative, cum ar fi BRICS.
T
urcia, cu poziția sa strategică între Europa și Asia, vede o oportunitate de a se implica activ în acest proces de realiniere globală. Parteneriatele sale economice și politice în Africa, Asia Centrală și de Sud devin tot mai importante în acest context. Karagul sugerează că Turcia se află în centrul acestei reconfigurări a ordinii globale și că își construiește viitorul nu doar prin mijloace militare, ci printr-o combinație de diplomație, influență economică și alianțe strategice.
În opinia autorului, evenimente ca genocidul din Gaza și proiectele de reconfigurare a puterii conduse de SUA, Israel și Marea Britanie, reprezintă lecții importante pentru Turcia. Karagul face o paralelă între aceste evenimente și reconfigurările geopolitice de acum o sută de ani, sugerând că Turcia a învățat din istorie și nu va mai accepta să fie ostaticul agendelor occidentale. Articolul concluzionează că Turcia nu mai este dispusă să fie „ostatică” în fața SUA și a Europei. Această nouă abordare arată o țară care nu se mai simte legată de alianțe unilaterale și care caută să joace un rol proeminent pe scena internațională.
