ACS Rally Spirit va organiza în acest an, în premieră, Trofeul Valea Uzului – Dărmănești, în perioada 7-8 august 2020. Întrecerea contează ca etapa a cincea in Campionatul Național de Viteză în Coastă 2.
Partenerul principal al competiției este Primăria Orașului Dărmănești din județul Bacau, care va asigura tot sprijinul necesar organizatorului Adrian RĂSPOPA, președintele ACS Rally Spirit.
„Aveam în plan acest proiect cred ca de vreo 2-3 ani, însă lipsa timpului îmi făcea aproape imposibilă implicarea în organizarea Raliului Moldovei, participarea în Campionatul Național de Raliuri și punerea la punct a acestui nou proiect. Nedorita situație din acest an ne-a oferit însă oportunitatea de a organiza acest nou proiect, iar Primarul Orașului Dărmănești, Constantin TOMA un înfocat fan al motorsportului, ne-a oferit tot sprijinul necesar pentru acest eveniment. Traseul în lungime de 4.5km este unul spectaculos, Consiliul Județean Bacău reusind în acest an să asfalteze o portiune de 6.30km pentru a pune în valoare Valea Uzului.” declara Adrian RĂSPOPA.
În timp ce Adrian RĂSPOPA continuă să fie ambasadorul proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13 și să promoveze proiectul Pădurea de Mâine, un nou partener se alatură acestui eveniment. Richter House furnizor PRO MASK va asigura necesarul de măști de protecție, astfel încât sa fie asigurate toate masurile de siguranță impuse de autorități pentru prevenirea raspândirii noului coronavirus COVID-19.
„Nivelul organizatoric al competiției ne dorim sa fie la fel ca cel pentru etapele care contează în Campionatul Național de Viteză în Coastă 1. Aici ne referim la promovare pe care o vom începe chiar din aceasta saptamână prin comunicate de presă, afișe și bannere stradale. Totodată, tot ceea ce ține de securitatea traseului, arbitrii și comunicare între arbitrii va fi la nivelul solicitat în competițiile de la Coastă 1.” concluziona Adrian RĂSPOPA, organizatorul Trofeului Valea Uzului – Dărmănești.
Chiar daca este o etapa ce va conta Campionatul Național de Viteză în Coastă 2, o serie de nume consacrate în Campionatul Național de Viteză în Coastă 1 și-au anunțat deja prezenta. Printre aceștia se numară Emil GHINEA care concurează în acest an cu o Norma M20F, Gabriel STOIAN cu spectaculosul său BMW E30 M3 DTM, Gabriel ONOFREI la volanul Nissan-ului Silvia S15, Isvan SOOS, Matei STANCU, Vlad COSMA sau Marc BANCA.
Totodata, pentru a veni în sprijinul concurenților s-a luat decizia ca aceștia să nu platească nicio taxa de înscriere pentru această etapă.
De asemenea, toti concurentii vor beneficia de o taxa unica de 120 de lei/ noapte cu mic dejun inclus la trei pensiuni din zona orașului Dărmănești, indiferent de numarul de camere solicitat, tot ceea ce trebuie să facă fiind rezervarea din timp și menționarea faptului că sunt concurenți în cadrul Trofeul Valea Uzului – Dărmănești.
Cele trei pensiuni participante la această campanie sunt în ordine aleatorie:
Pensiunea Himalaya – persoana de contact Cojocaru Cornelia – Telefon 0722518198
Pensiunea Romanitza – Telefon 0744236654
Pensiunea Magic Garden – Telefon 0234356520 / 0741610817
Pentru seara de vineri, 7 august, organizatorii împreună cu Hotel Perla din Slanic Moldova au pregatit o expoziție de mașini exotice și retro în parcarea din fata hotelului, astfel încât fanii automobilelor să poată admira mașini ale unor constructori consacrați precum Ferrari, Lamborghini, Porsche, etc.
Trofeul Valea Uzului – Dărmănești va avea loc în perioada 7-8 august 2020, în apropierea Lacului Valea Uzului, urmând ca șampania din cadrul festivității de premiere să fie asigurată de Jidvei.
Trofeul Valea Uzului – Dărmănești este un eveniment organizat de ACS Rally Spirit sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Orașului Dărmănești.
Parteneri oficiali: Primăria Orașului Dărmănești.
Parteneri principali: Richter House
Parteneri: Fundația Pădurea de Mâine, Hotel Perla, Jidvei.
Parteneri media: Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, MotorsportNews.ro.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.