18 octombrie 2024
EvenimentTrofeul "Ti Amo" 2010 a ajuns in Suedia

Trofeul „Ti Amo” 2010 a ajuns in Suedia

Sambata, 29 mai, la Onesti, sub lumina reflectoarelor, intr-o sala arhiplina cu iubitori ai muzicii usoare pentru copii, s-a desfasurat Gala Festivalului International “Ti Amo” (aflat la cea de-a XV-a editie). La acest spectacol de gala au fost desemnati castigatorii premiilor si mentiunilor acordate de catre organizatori. In cadrul inedit al prezentarii galei cu “sfetnici, spiridusi, cavaleri si zane” de catre Horia Gumeni (realizator de emisiuni la TVR Iasi) si de Miruna Oprea (vedeta onesteana a muzicii usoare), interpreta suedeza Moa Lindberg (11 ani, foto) a cucerit trofeul Festivalului “Ti Amo”. Vestea acordarii acestui trofeu de catre presedintele festivalului onestean, prof. Teodor Adobricai, directorul Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, a adus un sir de lacrimi cristaline, pe chipul cu “frumusetea unei adevarate papusi”, al concurentei suedeze. “Nu imi gasesc cuvintele de emotii. Nu credeam sa castig acest trofeu deoarece toti interpretii de la Festivalul «Ti Amo» au fost foarte buni. M-am pregatit pentru acest festival, stiind despre ce este vorba aici de cand am participat in urma cu trei ani la festivalul de la Onesti, atunci cucerind premiul pentru cea mai buna aparitie scenica”, a declarat Moa Linberg, castigatoarea trofeului “Ti Amo”, inconjurata de toti concurentii care s-au bucurat de succesul sau. Compozitoarea si profesoara de muzica Adriana Stroie (ce activeaza de mai multi ani in Suedia pentru descoperirea talentelor muzicale), a mentionat: “Moa Lindberg canta de la varsta de 3 ani. As putea spune ca ea intai a inceput sa cante si apoi sa vorbeasca. Ii place mult sa danseze si tot ce se leaga de estetica. Mesajul cantecului sau, interpretat la Onesti, a fost unul de a schimba ceva in lume, chiar aici si acum. Fiind din tara unde «s-a scris muzica» (prin formatia «ABBA»), Moa Lindberg isi doreste sa participe la «Eurovision» si e mandra ca trofeul cucerit la Onesti este cel mai important din activitatea sa”.
Demn de mentionat este faptul ca la editia 2010 a Festivalului International “Ti Amo” alaturi de concurenti din 11 tari straine au participat si 5 interpreti de muzica usoara din judetul nostru, alaturi de alti concurenti romani. Andreea Paval (din Bacau), Isabela Avram, Raluca Bogdanescu (ambele din Onesti), Bianca Alexandra Petcu (din Moinesti) si Alis Maria Fainita (din Magiresti) au castigat cate un premiu special oferit de organizatorii festivalului.

Ion Moraru




spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img