25 decembrie 2024

Triplă lansare de carte la Slănic Moldova

În Slănicul Moldovei, cuprins de ”paradisul culorilor toamnei”, la sala de conferințe a Hotelului ”Venus” a avut loc zilele trecute o triplă lansare de carte.

Poetă a locului, Ionica Bandrabur a lansat în prezența unei numeroase asistențe volumele ”Sentimente și definiții”, ”Eu” și ”Privind dincolo de astăzi”. La acest eveniment au fost prezenți Gheorghe Baciu, primarul orașului – stațiune Slănic Moldovei, scriitorul Cornel Galben, prof. Mariana Bendou (președinte a Asociației ”Expresia Ideii” din Onești), numeroși invitați, prieteni ai cărții și ai scrisului veniți din multe orașe ale țării (București, Constanța, Brașov, Buzău, Tulcea, Bacău, Vaslui, Onești, Moinești și altele).



Despre volumele recent apărute a vorbit Mirela Sibiana Antoche, membră în Liga Scriitorilor Români, Filiala Dobrogea, care a menționat:”Ionica Bandrabur este o neobosită poetă, cu un talent care este susținut de «stropii sudorii», de seriozitate și de o incontestabilă perseverență. Fire dezinvoltă și energică, autoarea este într-o permanentă căutare a sinelui și în poemele pe care le scrie vrea «să croșeteze» armonia perfectă cu lira și papirusul, prețioasele elemente ce-i definesc existența”.

Între mai multe momente muzicale susținute de interpreta de folclor Florentina Danu au mai vorbit despre cărțile lansate scriitoarele Mariana Bendou, Marilena Răghinaru, Vasilica Mitrea, Mioara Baciu, Olga Văduva Grigorov, profesoara Adina Mitroiu (de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești) și alții. ”O felicit pe autoare pentru aceste realizări. În prezent lucrez la «Dicționarul de scriitori», unde va figura și ea!”, a declarat publicistul Cornel Galben adresând tuturor scriitorilor prezenți urarea ”să aveți receptori pe măsură!”

Preotul slănicean Cătălin Ilie a apreciat faptul că ”poeta Ionica Bandrabur este prezentă în parohie prin creație” și impresionat de faptul că ”în poezie planează deseori și moartea” el a subliniat că ”gândurile despre viața de dincolo nu se împlinesc decât în biserică și raportându-ne la Dumnezeu”. Un lucru ce este de menționat de la această lansare de carte este dat de … surpriza oferită de Ionica Bandrabur! Ea a adunat însemnări și versuri ale poetului vasluian Petru Grădinaru într-un volum apărut în memoria fiicei sale, ce nu mai este printre noi. Astfel, pleiada de autori prezenți la tripla lansare de carte de la Slănic Moldova a trăit un moment de profundă emoție în care poezia, dincolo de faptul că ”se inspiră din timp, anotimp și din viață” (după cum a menționat creatoarea Limona Rusu din Suceava), este și „înveșmântată în durere”.

”A fost o zi specială, în care vorbisem cu emoțiile, rugându-le să îmi facă promisiunea să mă asculte, să nu se mai țină scai de mine, dar nimic. M-au urmărit și se înmulțeau cu fiecare gând și mișcare a mea! M-am bucurat de cei care au fost prezenți la acest eveniment, să îmi ofere dar de suflet, poeme în acordul lirei, eu dorind să fur zâmbetele toate cu vraja versurilor din cărțile lansate!”
Ionica Bandrabur



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img