13 noiembrie 2024

Handbal masculin

„Trilogia” CSM Bacău- HC Vaslui

Un amical în trei acte. Ba chiar în patru dacă ținem cont că primul joc, derulat în urmă cu nouă zile, în Sala „Orizont”, a cunoscut o repriză suplimentară. Așadar, în ceva mai mult de o săptămână, prim-divizionarele de handbal masculin CSM Bacău și HC Vaslui s-au aflat față în față de trei ori. Sus-amintitul test, din Sala „Orizont”, încheiat la egalitate, 24-24 (11-10 pentru băcăuani în prelungiri) a fost urmat de o „dublă” derulată vineri și sâmbătă. O „dublă” menită să acopere golul creat de anularea, de către constănțeni, a celor două jocuri de verificare programate pe 2 și 3 august, la Sfântu-Gheorghe, între CSM Bacău și Dobrogea Sud. Vineri, la Vaslui, „CSMeii” s-au impus la limită, cu 30-29 (18-14) la capătul unei partide pe care au dominat-o și în care au avut și 5-6 goluri avans. „În această perioadă rezultatele nu sunt nici concludente și nici prioritare.

Dacă m-ar fi interesat rezultatul cu orice preț, păstram garnitura de bază până la capăt și câștigam la un scor mai clar la Vaslui”, a explicat antrenorul echipei băcăuane, Adrian Petrea, care a adăugat: „Suntem în plin proces de evoluție. Acord timpul de joc necesar fiecărui handbalist în parte pentru a vedea cum se comportă inclusiv în condiții de stress. În felul acesta, pot face o evaluare care-mi permite să văd pe cine pot conta cu adevărat”. Sâmbătă, CSM Bacău și HC Vaslui s-au reîntâlnit. De data aceasta, în Sala Sporturilor. A rezultat o partidă echilibrată, încheiată la egalitate: 23-23 (13-13). „Pe partea de comunicare, mai avem de lucru. Încă suferim”, a spus Adi Petrea cu referire la integrarea noilor veniți: „Pentru ei, informațiile referitoare la sistemele aduse de mine sunt noi, dar de la un meci la altul lucrurile merg spre bine”. În partida de sâmbătă, gazdele au evoluat în formula: Saldatsenka, Crăciunescu, Tamaș- G. Cotinghiu 5 goluri, Tîrzioru 3, Serhel 3, Drăgan 2, Sadovyi 2, Tărîță 2, Crnoglavac 2, Gal 2, Huta 1, Iordachi 1, Păunică, Păunescu, Juverdianu, Bologa, M. Cotinghiu. Pentru „CSMei” urmează Trofeul Municipiului Bacău, din perioada 9-11 august, la care vor mai participa CSM Focșani, CSM Făgăraș și HC Buzău.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014