20 decembrie 2024
OpiniiEditorialTrezire spirituală prin iubire, credinţă şi cumpătare

Trezire spirituală prin iubire, credinţă şi cumpătare

Cu anii care trec, suntem tot mai departe de semnificaţia Crăciunului şi a Naşterii Domnului Iisus. Pervertită, ignorată şi acoperită, în timpul comunismului, de Moş Gerilă, pomul de iarnă şi Anul Nou, când Crăciunul se sărbătoarea pe ascuns, Marea Sărbătoarea a Creştinătăţii a revenit la semnificaţia şi importanţa ei în viaţa creştinilor, a majorităţii românilor, fiind o sărbătoare a familiei, bucuria copiilor, care îl aşteaptă pe Moş Crăciun cu daruri, este şi perioada când dăruim şi celor de lângă noi, fie ei copii sau adulţi, pe care soarta, viaţa îi pune la grele încercări.

În noaptea dintre Ajun şi Crăciun dar şi în ziua de Crăciun oamenii merg la biserică, după care familiile se adună în jurul mesei plină cu de toate, după puteri şi obiceiuri, aducând mulţumiri Pruncului născut, Cel care, prin naşterea Sa a schimbat lumea. Sunt zile pline de bucurie şi speranţă, pe care le adresăm şi le legăm sufleteşte şi de cei dragi, copii, părinţi, fraţi şi surori, rude, cât şi necunoscuţilor, adică ţării întregi, să fie bine, pace şi linişte, spor şi sănătate.



Dacă comuniştii aproape au interzis sărbătoarea Crăciunului, în ultimii ani a intrat în rol măria sa reclama, măria sa comerţul, profitul, transformând, mai ales mediatic, o sărbătoare creştină într-o frenezie a petrecerilor, a cumpărăturilor, într-un iureş asupra magazinelor de tot felul, reclamele acoperă tot universul, are loc cel mai mare transfer de mărfuri, unele aduse de la capătul pământului, cămările se umplu, băuturile curg gârlă, oamenii aleargă ca disperaţii după ultimele produse, până la închiderea târzie a magazinelor.

Urmează apoi calvarul din bucătării, astfel că, în Ziua Crăciunului, când ar trebui să-L sărbătorim pe pruncul Iisus, să ne bucurăm, cu smerenie, dragoste, cumpătare, noi benchetuim, transformând Crăciunul într-un dezmăţ culinar cu produse „tradiţionale, stropite cu băuturi de pe toate continentele. În loc de biserică, mergem la baruri, cluburi, pensiuni, unde continuăm să ne ghiftuim, de parcă vine sfârşitul lumii. Măsura, măsura de care ne vorbesc bătrânii, a dispărut, frumuseţea zilelor Crăciunului se măsoară astăzi în banii căştigaţi, în banii cheltuiţi, în tonele de mâncare şi băutură consumate, în cadourile extravagante, uitând că suntem chemaţi la o trezire spirituală, prin Iubire şi Credinţă faţă de Iisus şi Cuvântul lui Dumnezeu.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img