Aseară au fost incendiate două autoturisme pe strada Miron Costin din Bacău, după ce, alaltăseară a fost incendiată o altă mașină pe aceeași stradă la numărul 79B.
La data de 19 Noiembrie a.c, polițiștii au fost sesizați prin 112, despre faptul că, pe strada Miron Costin din mun. Bacau, a izbucnit un incendiu la un autoturism.
Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 18:20. De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
În urma incendiului au fost afectate două autoturisme (cca. 70%/ cca. 10%), o remorcă (cca. 5%) și fațada unei case (cca. 5 mp).
Polițiștii de investigații criminale au început imediat cercetările in acest caz. In urma activităților investigativ-operative a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere. Prejudiciul cauzat este de 35.000 de euro.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
foto: MP