Zi saptamânala de târg. Bacaul se goleste in ritm de claxoane si fum – din tevile de esapament. Pe podul de la Serbanesti, pâna spre amiaza, traficul e asemanator celui dintr-o zi obisnuita de lucru. Malul stâng al Bistritei devine loc pestrit de parcare. Un furnicar de gura casca, nevoiasi ofertanti si amatori de chilipiruri, se preumbla intr-un du-te-vino de capete plecate. Exponatele, asternute sa-ti dea o perceptie cât mai aeriana, sunt invariabil aceleasi, cu mici sclipiri de „comori”, descoperite recent „uitate”, prin poduri sau geamantane scorojite. De masini nu mai zic. Oferta e mare si pretul… in descrestere. Prin anii saptezeci era in voga sa faci ture de centru, astazi, tot cu mâinile in buzunare, se fac ture de târg. De pe dig ai o ampla perspectiva. Pe o parte furnicarul, pe alta, orasul care incepe sa se incinga. Doar in vale, sub pod, pe malurile unei Bistrite introvertite, mogâldete. Sunt fiinte ancorate in realitate, sensibile, dar imune la agitatia din jur. Unii le spun… pescari.
Unde acostau plutele
Micut de statura, cu ochelari, coboara panta ferm. Se opreste, studiind locul. Daca nu i-as fi zarit undita minuscula, tinuta sub brat, as fi crezut ca vine sa inspecteze organizarea de santier de lânga pod. Il interpelez politicos. „Buna dimineata! Cam târziu!” Ma radiografiaza, de la pantofii cu gaurele plini de praf, pâna la ochelarii de soare. „Mda! O sa arda soarele azi.” Nu se opreste. Intra pe potecuta care margineste Bârnatul chiar la varsare. „Cu ce dati?” Intrebare de novice dornic sa invete, dar cu raspuns cert. „Depinde. Râma, viermisor”. Ma tin dupa el. Unde pâraul, devenit pârâias din cauza secetei, face o bucla, se intoarce. „Saptamâna trecuta, acolo, lânga mal, inainte de sfor, a scos un pescar un clean uite-asa. Nici nu stiu cum a stat in apa asta asa mica.” Are locul lui preferat pe care-l gaseste liber. Intinde scaunelul pliabil si desfasoara undita telescopica. Incearca sa introduca firul monturii prin inelusul fixat la vârf. Nu reuseste. Ridica ochelarii pe frunte si ii iese din prima. „Astia sunt pentru distanta.” Prietenii ii spun Aurica. A implinit optzeci de ani. Nu-si arata nici pe departe vârsta. Aurelian Iacob a venit in Bacau, cu repartitie, dupa ce a absolvit ASE-ul. Tânar economist, a intrat intr-un colectiv in care majoritatea colegilor erau pescari. „De la ei am luat microbul. Aici, cam pe unde stam noi, am pescuit prima data in cinzeci si noua. Bistrita curgea aha, mai incolo, pe unde este autogara. Zonei i se spunea Vadu Bistritei. Pe unde incepe podul, opreau plutele. Innoptau plutasii pâna le venea rândul. Era loc bun de pescuit acolo. Si peste. Acuma… cel mai mare pe care l-am prins a fost un biban, de trei sute de grame.”
Trusa cu ghioage
Cum locuieste destul de aproape, vine la pescuit si de trei-patru ori pe saptamâna, daca vremea e buna. Si-a cumparat de-a lungul timpului tot felul de scule. „Când ma vede sotia… ma cearta: «iar pui mâna pe ghioagele alea?». N-am voie sa aduc nada in casa. De tinut la frigider, nici vorba. O pitesc si eu printr-un boschet, pe lânga bloc. Ma duc si ma mai uit din când in când la viermisori, daca mai misca. Daca nu, cumpar altii.” Bistrita din tinerete nu mai seamana cu cea de acum. Si nici peste nu mai este ca atunci. Dar nu asta conteaza. Mai importanta este relaxarea pe care i-o aduce pasiunea de-o viata. „Am pescuit peste tot. In Bacau, in Delta, prin tara. Si când plec in statiune iau sculele cu mine. Tin minte ca la Tusnad m-am imprietenit cu niste pescari, veniti si ei tot ca si mine la tratament, si am iesit impreuna. Apare un localnic. Cu brisca taie o jordie.
Avea o montura la el, o leaga, si… dai! Numa’ bucati asa de mari scotea. Noi, nimic! Pâna la urma imi fac oleaca de curaj si ma duc de-l intreb la ce da. Dar am nimerit peste unul din ala secretos: «la momeala domnule». Si nici n-a vrut sa-mi spuna ce fel. Se uita cam in râs la vergile noastre. Dupa vreo doua ore in care nu s-a oprit din prins, se ridica, si cam in bataie de joc, ne zice: «apai domnilor… eu am plecat. N-am timp de pierdut ca dumneavoastra».” Isi mai aduce aminte de o partida de pescuit facuta impreuna cu un coleg pe iazul de la Tatarasti. „Acolo tragea numai crap de peste un kilogram. Pescuiam cu bilet, cu aprobare. Prinsesem, fara exagerare, aproape un sac. La ferma, seara, era un mare bairam. Un botez. Ne-au invitat si pe noi pentru ca ne cunosteau. Am legat sacul si l-am pitit bine in apa. Dimineata, mai bine de o treime din peste nu avea cap. Si-atunci am vazut doua vidre. Dar nu am inteles nici pâna acuma de ce au preferat sa mânânce numai capetele. Când a vazut sotia atâta peste s-a speriat. Stateam in Cornisa, la etajul noua. Am dat la toti vecinii. Ma intrebau ce mi-a venit sa cumpar atâta, credeau c-am fost in Delta.” L-am tinut de vorba si soarele se inalta repede. Regleaza cumpana. Asa denumeste el portiunea de la cârlig la pluta, care cuprinde si plumbul. Arunca. Dupa nici zece secunde, prima beldita sare din apa, zburând spre mal. Ii urez fir intins si multa sanatate.
„Pescar pârât”
De cealalta parte a podului, in aval, o pereche la vârsta deplinei maturitati, vegheaza apa din noua albie formata dupa desecarea Insulei. In spate, padurea de stuf sta stana. Nu adie niciun strop de vânt. Când ajung in dreptul lor, lanseta prinde glas. Imi zic: hai ca le aduc noroc. Doamna Doina isi lasa sotul sa intepe. N-a fost sa fie. Râmele din cele doua cârlige isi fac reciproc miscari de resuscitare. Tiberiu Mardare, studiind arcul in care mamaliga mai ramasese pe jumatate, se incurajeaza. „Era mare. N-am mai vazut de mult asa o trasatura. Domnul de pe malul celalalt a prins adineaori un carasel. El e pescar inrait. S-a bucurat omul. Vad c-a plecat.” Stau pe mal de vreo ora. Dupa scule se vede totusi ca nu sunt incepatori. „Am venit si noi asa, sa ne relaxam. Dam la ce cade. Dar el nu vrea deloc, deloc.” Sunt curios de antecedente. „Ei…! Nu sunt din ala bolnav. Asa, doar de distractie, pescar pârât cum se zice. Iesim si noi când avem timp, câte doua-trei ore. Inainte mai prindeam, dar acum…” Mai adauga mamaliga, verifica râmele sanatoase, de brazda, si arunca tot in locul unde a avut trasatura. „Aici dau cu plasa, cred ca noaptea, altfel nu se explica. Se plâng colegii mei: «mai, nu se poate, nadesti de seara si dimineata nimic». Au ramas odata peste noapte si au vazut, când se intuneca, cum au venit cu o barcuta mai multi si au intins plasele. Scot pentru vânzare. Inainte era altfel. Mai stiau de frica. Si baltile erau pline cu peste. Colegii nici nu mai vin pe aici. Se duc la iazurile cu plata. Dau un ban dar macar prind ceva.” Le urez si lor sanatate lasându-i sa se bucure de soare si liniste. Pornesc mai la vale.
Atac la „berberite”
Dincolo de barajul de la Insula, pe albia veche a Bistritei, se face plaja pe placile de beton. Bate de amiaza dar locul este tot aglomerat. Sunt multi pescari, dar si destui evadati din apartamentele incinse, tolaniti pe paturi, la un petec de umbra. Trage la chitici. Rar, mai intra la câte unul un biban sau un carasel. Zaresc sub o salcie o alta pereche, mai diferita, cu unditele in mâini. Fiica si tata. Bianca Giorgiana Maier Manolache a implinit doisprezece ani si este eleva in clasa a sasea, la Platon. „Pescuieste de-o jumatate de viata”, glumeste tatal, Adrian. Ii place sa mearga in natura, sa pescuiasca, dar pastreaza secreta aceasta pasiune fata de colegi. „Acuma dau la berberite.” Râde cristalin. „Asa le zic eu, la beldite.” Tocmai prinde una ce-mi balanseaza pe la nas. „Sunt zglobii si jucause, ca veveritele, vedeti!” Se poate lauda ca nu a tinut degeaba varga in mâna „A pescuit de toate: carasi, bibani, platica, rosioare. Cu astia n-are taine”, completeaza tata. Vine vorba si de ceva… mai de soi. „A scapat un crap mare la Racaciuni. Am zis ca sar dupa el in apa. Atuncea a fost tare suparata.” Intervine si Bianca: „da, da’ nu l-am scapat eu. Mi-ai luat tu lanseta sa-l scoti. Nu m-ai lasat pe mine.” In asa companie timpul parca zboara. Batrâna Bistrita, sulemenita si incorsetata de betoane, respira de aici libera, pâna la impreunarea cu Siretul. Fiecare generatie o stie, o vede in felul lui, si va povesti despre ea, altfel.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
