Programul „Permis pentru viitor”, ajuns la ediția a IV-a, și-a desemnat câștigătorii. Cu sprijinul Fundației Pentru Comunitate (FPC), organizatorul programului, și al MOL România, finanțator, 45 de tineri din medii defavorizate vor obține gratuit permisul de conducere pentru una dintre categoriile B, C și CE. Numărul tinerilor înscriși în program s-a dublat față de ediția precedentă. Sprijinul se acordă tinerilor care au posibilități materiale reduse și pentru care deținerea permisului reprezintă o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau, în cazul celor deja angajați, poate constitui un instrument benefic în îndeplinirea și extinderea atribuțiilor de serviciu.
„Statisticile realizate în cadrul programului indică o creștere semnificativă a numărului celor care doresc să beneficieze de ajutor, de la 88 în cadrul ediției precedente, la 212 în cadrul actualei ediții. De asemenea, numărul județelor din care provin solicitările a crescut de la 17 la 28”, arată Andras Imre, președintele FPC.
Urmează semnarea contractului
În 196 de proiecte dintre cele 212 depuse, tinerii au solicitat acoperirea costurilor obținerii permisului de conducere categoria B. Alți 13 tineri s-au înscris pentru categoria C/CE, doi pentru D/DE și unul pentru B adaptat. Juriul concursului a fost format din Árpád Gazda, Kata Molnár-Bánffy, Brîndușa Armanca și Marius Cosmeanu, reprezentanți ai FPC. Aceștia au selectat proiectele ținând cont de situația materială a tinerilor, de scrisoarea de motivație personală, de recomandările prezentate și de exactitatea datelor cuprinse în formularul de înscriere.
În unele cazuri s-au realizat interviuri atât cu candidații, cât și cu persoanele sau reprezentanții instituțiilor și organizațiilor care i-au recomandat pentru obținerea finanțării. La această ediție, din județul Bacău au fost desemnați câștigători trei tineri: Mărioara Elena Adochiței, Andreea Nemțanu și Vlăduț Cobzariu. În această lună vor fi încheiate contractele și vor fi puse resursele financiare la dispoziția noilor beneficiari, după care aceștia se vor înscrie la școala de șoferi și vor începe cursurile. Cei care n-au obținut finanțare acum pot reveni la sfârșitul lunii noiembrie, când va fi anunțată ediția a V-a.
„Am constatat cu bucurie contribuția ONG-urilor și a multor jurnaliști și publicații la comunicarea acestei oportunități către persoane care ar putea fi interesate. Ajutorul lor este foarte important pentru promovarea acestui program și le mulțumim pentru această dovadă de sensibilitate față de cei care încearcă să își îmbunătățească situația profesională prin intermediul acestui program.”
Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România
„Experiența de până acum ne arată importanța motivației personale, a susținerii din partea unor persoane responsabile din comunitatea din care face parte tânărul solicitant și exactitatea datelor introduse în formularul de înscriere.”
András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea acestor scopuri, Fundația derulează programe în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și recreativ. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.