Trei alpiniști, doi munți (Grossglockner 3798 m., Breithorn 4164 m.) și un vis …care rămâne în continuare: Matterhorn-ul

Expediția celor trei angajați ai M.A.I., inspector principal de poliție Sterian Marian (I.P.J.Ilfov), agent șef adjunct de poliție Gârleanu Dan (I.P.J. Bacau) și plutonier major Oprișan Ciprian (I.S.U.J. Neamț) s-a sfârșit. Din păcate cantitatea de zăpadă și vremea potrivnică a făcut să nu se poată ajunge pe Matterhorn, vârful supranumit “Ucigașul” Europei.

”Am ajuns acasă sanatoși (respectând promisiunea făcută la plecare ) însă în Matterhorn mi-a rămas o bucată din suflet, bucată pe care o voi recupera doar atunci când voi reveni și sper să fie cât mai degrabă. Mulțumesc pentru sustinerea de care ne-am bucurat. A fost fantastic să știi că un număr mare de persoane se interesează de soarta/reușita ta.

A fost un factor motivațional important. Am fi vrut să putem împărtăși împreună și reușita ascensiunii pe Matterhorn (cel mai dificil vârf din Europa și al 6-lea din lume din acest punct de vedere – 4478m. alt.), dar atât am putut în momentul de față. Atât au putut și scoțienii și spaniolii și grecii și chiar și singurul ghid montan aflat în Base Camp.

Nu am reușit la nivelul „Total General”, dar dincolo de condițiile meteo, acest munte a fost mai mult decât o pildă pentru toata echipa noastră.”, a declarat Dan Garleanu.

Expeditia a fost sprijinita de: Agriconstruct , Mimi Bijoux – Articole Handmade Bacau, Clubul Sportiv Dinamo Bacau, Global Auto Service, magazinul de articole montane Trakking Cluj, Grafit Invest, S.N.P.P.C. Bacau, kinetoterapeutul Costi Sdrobis, Alpin Club Bacau si, bineinteles, Clubul de Ecologie si Turism ”Veniti cu Noi” Bacau, precum si de alti multi sustinatori.

Pagina de jurnal

Proiectul nostru ”3 alpinisti, 2 munti, 1 vis” a ajuns la final.

Ne-am propus să atingem vârfurile Grossglockner (3798) și Matterhorn (4478), dar am reușit să atingem Grossglockner-ul și vârful Breithorn (4164) din Munții Alpi.

In dimineata zilei de 21.07.2014, împreună cu Ciprian Oprișan și cu Marian Sterian, plecam din București.

Cu ajutorul colegilor de la Secția 1 Poliție Arad, recuperăm coarda trimisă de către magazinul Trakking din Cluj-Napoca (unul dintre susținătorii expediției) și mai schimbăm două trei vorbe la o cafea în compania colegilor. Trecem apoi în Ungaria prin punctul vamal Nădlac urmând că seara să ne odihnim după Budapesta.

A doua zi ne urmam drumul spre Austria cazandu-ne seara in apropiere de Heiligenblut, punctul nostru de plecare spre varful Grossglockner (cel mai inalt din Austria).

Dimineata ne gaseste spre traseu admirand ploaia care nu mai contenea sa cada. Prindem o pauza intre doua averse si plecam. Decizia a fost buna, vremea indreptandu-se. Urcam pe un traseu frumos prin padure si printre vacute, care pasteau linistite pe pajisti si, dupa vreo 2 ore de mers iesim in golul alpin, iar dupa 4 ore ajungem la cabana SalmHutte (alt. 2644 m.), nu inainte de a purta o scurta conversatie cu marmotele curioase.

Facem o mica pauza pentru alimentare si hidratare dupa care ne continuam drumul pe Traseul Pionierilor, traversam valea glaciara si apar si primele portiuni de zapada. Dupa ce urcam o panta de zapada destul de inclinata, cataram pe un traseu echipat in sistem via ferrata care ne scoate in creasta principala. De aici, dupa o scurta descatarare, traversam pe curba de nivel, finalul pana la cabana Erzherzog-Johann-Hütte 3454 gasindu-ne intr-un urcus sustinut pe o creasta principala. Dupa 10 ore de traseu reusim sa urcam mai mult de 2500 de metri altitudinali.

In dimineata zilei urmatoare plecam spre Grossglockner. Cateva cornise aflate pe muchia pe care o urcam sporesc interesul si atentia. Intram apoi in traseul de creasta compus din bucati de catarat la mixt pe o panta decenta. O creasta inzapezita, expusa in ambele laturi ofera ceva senzatie alpinistilor care o parcurg. In departare, printre nori, se vede o farama din Matterhorn. Noi ne vedem in contiunare de creasta noastra care coboara si urca si ne mai ofera bucuria de a realiza un traverseu pe o muchie de zapada unde, cu generozitate, aveai loc de un bocanc si jumatate.

Urmeaza ultimul pasaj de catarat, agolmerat cu alpinisti cu diverse nivele de pregatire. Mai toata lumea merge cu ghid. Noi suntem fericiti ca reusim si fara. Iata-ne ajunsi pe «Acoperisul » Austriei. Un prim obiectiv atins.

Urmeaza seria de fotografii cu sponsorii expeditiei. Fara aportul lor, personal nu as fi ajuns. Banerul nostru tricolor starneste interes, intrebari si felicitari adresate de catre alpinistii de diverse nationalitati prezenti pe varf. Ne dam mana, ne salutam, ne uram noroc si ne vedem de drumul de intoarcere.

Atentia e un factor decisiv, 80% din accidente petrecandu-se pe coborare. Tin minte vorbele prietenilor mei de la Alpin Club Bacau: ”Cand ajungi pe varf nu ai terminat traseul; esti abia la jumatatea lui ”. Cu mintea limpede coboram cu atentie si ne urmam drumul spre Heiligenblut insotiti de o ploaie de 4 ore. Ajungem obositi, dar multumiti. Nu dam petrecere. Matterhorn-ul era obiectivul care urma sa fie incercat.

Dupa seara petrecuta la o familie de austrieci foarte simpatici, ne cazam in seara urmatoare in Domodosolla, un frumos orasel-statiune din Italia. Aici intalnim un localnic binevoitor care, fara a ne cunoaste, ne conduce la prima benzinarie inainte de a ramane fara combustibil, ne face cinste cu o sticla de vin si ne cauta o cazare in cei 50 de Euro de care dispuneam in buget.

Dupa doua tentative nereusite, italianul reuseste sa negocieze o astfel de cazare la o cunostina, chiar la un hotel, cu mic dejun inclus. Mai mult ne invita la el si ne delecteaza cu niste paste autentice. Un om simplu si deosebit in acelasi timp, pe care nu il vom uita.

Ziua urmatoare ne gaseste in Randa, Elvetia. In Zermatt (statiunea cea scumpa de unde se pleaca spre Matterhorn) este permisa doar circulatia autovehiculeleor electrice. E un oras cu poluare zero. Ne interesam de prognoza iar stirile nu sunt imbucuratoare. Mai mult aflam ca in acest an este interzis campatul la baza varfului dar daca vrem, e o firma care are corturi montate acolo si care ne gazduieste pentru suma «modica » de 125 franci elvetieni.

Cu gandurile amestecate de aceste vesti deloc imbucuratoare, luam telecabina cea scumpa pana la Schwarze unde « descalecam » mai saraci cu 50 de euro fiecare. Ceata si ploaia ne mai da o lovitura in moral. Muntele e aproape pustiu. Unde sunt alpinistii ?

Urcam spre cabana Hornli, aflata in renovare. Pe traseu depasim o echipa de cehi care nu aratau prea bine pe fond de efort. Ne da curaj; ne gandim ca suntem pregatiti.

Ajungem intr-un loc deschis unde vedem multe corturi, toate la fel, plasate in zona. Cineva striga la noi. Las rucascul in poteca si ma duc sa vorbesc. Anticipam toata discutia cu interzisul camparii, cu Politia din zona care va veni sa ne amendeze etc.

O doamna (ghid montan in zona) ma saluta si imi spune ca este interzisa camparea, ca la Hornli la cabana se fac renovari si ca, in schimb, ne pot gazdui ei la suma de 125 franci pe noapte de persoana. Credeam ca stiu tot, dar nu era asa.

Incerc sa o sensibilizez pe doamna si sa ies cat mai favorabil din situatie. Am tras concluzia ca romanii au un spirit de negociator innascut. I-am spus de unde venim, cat de greu a fost si ce sacrificii a trebuit sa facem,…etc.

Femeia, foarte cumsecade si empatica in acelasi timp, ne da alte vesti proaste. Nimeni nu a mai abordat varful de mai bine de doua saptamani, dupa altitudinea de 3600 m. e foarte multa zapada (pana la brau mi-a aratat…) si niciun ghid nu il va incerca mai devreme de o saptamana.

Citindu-mi dezamagirea din suflet, doamna imi recomanda, neoficial, sa cobor jumatate de ora si sa imi pun cortul intr-o zona mai retrasa, cu precizarea ca ar fi bine sa astept macar inca o saptamana pentru a aborda varful.

Cu neliniste in suflet coboram la locul indicat, dam reactualizare la planuri si incep discutiile pe variante. Pana la urma ne hotaram sa ramanem cu cortul si sa vedem ce se intampla si daca nu se va putea, sa dam Matterhorn-ul pe Breithorn. Stam la o discutie cu grecii si cu spaniolii, in timp ce scotienii abandoneaza orice tentativa.

Grecii ne spun ca pleaca la 5 dimineata (cam tarziu) dupa care revin si ne spun ca pleaca la 3 apoi la 1, imediat dupa spanioli. Ideea e ca nu a plecat nimeni si astfel plecam spre Breithorn cu inima indoita, nu inainte de a monta placuta lui Sebi Verga pe o stanca din traseu, aproape de Base Camp-ul de anul asta placuta realizata de prietenii de la Alpin Club Bacau. Regret ca nu m-am ridicat la inaltimea de a fixa placuta undeva in zona varfului, acolo unde, cu siguranta isi merita locul. Poate intr-o zi eu sau altcineva o va monta la locul potrivit. M-a impresionat gestul scotienilor care intrebandu-ma si afland despre ce e vorba, si-au scos caciulile din cap si au rostit vorbe frumoase.

Matterhornul e un munte colosal. Cand te uiti la el ai impresia ca te striveste si te sufoca, insa iti ofera foarte multa energie sa depasesti aceste prime simptome. Plecand de langa el simteam ca am lasat, sau ca am pierdut ceva. Are o capacitate uluitoare de a te face sa te intorci. Cu siguranta ma voi intoarce pentru ca doar atunci voi fi impacat in sufletul meu. Voi merge ca la un prieten-doctor: sa ma tratez. (De cate ori cobor de pe munte simt cat adevar este in expresia: „partir, c’est un peu mourir”! – Dinu Mititeanu.)

Cu gandurile imprastiate am urcat pe Breithorn, aproape fara sa realizam, dar carand un munte in spate: Matterhorn.

A urmat intoarcerea cu o cazare la marginea lanului de porumb din Italia (comme se dici alora ) si o noapte petrecuta intr-un camping de langa lacul Balaton. Aici am hotarat sa dorm afara. In timpul noptii am simtit un soi de intepatura usoara la nivelul scalpului. Am aprins lanterna si am vazut o mandrete de vulpe la zece metri distanta. Am incercat sa o alung agitandu-mi bratele insa nu parea impresionata de mine. Colegii din cort auzind zgomotul m-au intrebat ce s-a intamplat. Explicandu-le ca o vulpe a incercat sa ma muste de cap, nedumerirea lor a fost foarte mare, ei intelegand ca un vultur a incercat sa faca asa ceva. In cele din urma vulpita a plecat de buna voie.

In drumul spre casa am tras linie si ne-am evaluat proiectul. A fost exact asa cum este viata si muntele: cu suisuri si cu coborasuri. Fiecare a avut de invatat cate ceva. Sunt lucruri care vor ramane intiparite toata viata.

Asa cum am scris la plecare, nu as fi putut lua parte la aceasta expeditie fara ajutorul prietenilor care s-au implicat si a unor societati care si-au oferit sprijinul: Agriconstruct (domnului Cristinel Popa), Mimi Bijoux – Articole Handmade Bacau, Clubului Sportiv Dinamo Bacau, Global Auto Service (domnului Cristi Burca), magazinului de articole montane Trakking Cluj, Grafit Invest (doamnei Otilia Lupu si lui Florin Radu), S.N.P.P.C. Bacau, kinetoterapeutului Costi Sdrobis, Alpin Club Bacau si, bineinteles, Clubului de Ecologie si Turism ”Veniti cu Noi” Bacau, precum si altor multi sustinatori.
Nu pot sa uit de sprijinul moral si de atentia de care am beneficiat din partea voastra mai ales prin intermediul paginii ”3 alpinisti, 2 munti, 1 vis”.

In incheiere, am sa scriu cateva vorbe spuse de oameni intelepti despre ce reprezinta pentru ei muntele.

Intrucat fiecare sfarsit reprezinta un nou inceput pot sa va spun ca VA MULTUMESC! La revedere si pe curand !

”Nu te urci pe un munte decât într-o echipă, nu te cațeri pe un munte fără a fi bine antrenat fizic, nu escaladezi munții fără a fi pregătit și fără a pune în balanță riscurile și răsplățile.” – Mark Udall
„Nu muntele îl cucerim, ci pe noi înșine.” – Edmund Hillary

”Pasiunea pentru MUNTE nu are explicații logice; la fel ca orice dragoste, ea există în individ atâta vreme cât corespunde unei nevoi a sufletului.” – Ionel Coman

”MUNȚII nu pot fi nici cuceriți, nici învinși, ci doar urcați.” – Heinrich Harrer
”Oamenii nu pot învinge MUNTELE, pot învinge cel mult slăbiciunea din ei, ridicându-se pentru o clipă la înălțimea munților.” – Reinhold Messner